Timp

Daca exista ceva ce iubesc si urasc deopotriva, acel ceva este fara dubii... timpul. Inca nici macar nu am inteles daca imi este aliat sau dusman. Inteleg si accept doar ca este relativ.

Cat de bine ar trebui sa ma cunosc si sa stiu ce imi doresc sau ce nu imi doresc, astfel incat sa pot jongla cu deciziile pe care le iau pentru mine neuitand nicio clipa de... timp? Sunt oare de ajuns contururile pe care le-am inteles despre mine pana acum pentru ca, din acest moment sa umplu spatiile goale cu cele mai bune decizii pentru mine, neuitand nicio clipa de... timp?

Cred foarte mult in "nimic nu este intamplator" si ca tot ce mi se intampla are un scop, pe care nu sunt de fiecare data in stare sa il vad, pentru ca sunt femeie, mai mult emotionala decat cerebrala. Si... crezand in asta, imi este usor sa accept tot ce mi se intampla, si bun si rau.

Cred ca singurul secret in a trece peste deciziile pe care le-am luat pentru mine si care s-au dovedit a nu fi cele mai bune, este echilibrul. Echilibrul dintre mine, cea care eram in momentul
in care am luat decizia, si mine, cea care sunt in momentul in care constat ca decizia luata nu a fost cea mai buna.

Ma bucur ca nu pot da timpul inapoi. Pentru ca, pe masura ce il las in urma, timpul imi demonstreaza ca tot ceea ce pot simti se intensifica, atat in traire cat si in valoare.

Iar daca ar fi sa ma gandesc la ceva ce urasc de fiecare data cand timpul trece, acel ceva este faptul ca, din cand in cand, raman in urma evenimente, experiente, relatii... fara incheiere. Inca imi este greu sa accept ca este in regula ca unele lucruri sa ramana neterminate, ca, de fapt, in asta consta experienta si ca nu trebuie sa simt ca raman oarecum agatata in trecut.


Supergirl