Inca nu m-am hotarat daca imi plac inceputurile. Dar m-am hotarat ca imi plac incheierile. Imi place punctul. Punctul sincer, real, ferm. Punctul imi da incredere, ma echilibreaza. Spre deosebire de "...". Pentru ca dupa "..." trebuie sa urmeze ceva. Pur si simplu trebuie.
Dar, daca ar fi sa aleg, as alege totusi "...". As vrea sa nu mai fiu nevoita sa pun punct. Niciodata. Vreau ca lucrurile sa continue, sa mearga mai departe, in ritmul lor firesc. Intr-un fel merg. De fapt, nu. Nu intr-un fel. Chiar merg mai departe.
Stiu ca daca n-ar exista punctul, nu ar exista nici "...". Si chiar?!?! Ce a fost la inceput? Punctul sau "..."?
Punctul e bun. E ca o gura de aer pe care o iei atunci cand inoti in oceane.
Mi-e teama de inceputuri. De lucrurile pe care le fac prima data. Stiu ca e o teama fireasca si nefondata dar... Mai bine sa imi fie teama de inceputuri decat sa imi fie teama sa pun punct. Sau sa accept un punct.
Azi e luni. Si inceput. Si capat. Si punct. Si e ok. Poate fi... cea mai frumoasa zi.
Supergirl
luni, 30 martie 2009
duminică, 29 martie 2009
miercuri, 25 martie 2009
Imi vad de viata mea
Nu am sa mai pierd nimic. Niciun minut. Nicio secunda.
Am sa iau tot. Am sa simt tot. Am sa gust tot. De fiecare data...
Si intre dati... am sa rememorez, am sa resimt, regust, am sa rezist pana la urmatoarea data.
Si cand nu am sa pot sa iau... am sa fur.
Aleg sa imi vad de viata mea... asa...
De-ar fi toate clipele ca asta. Cand doar simt ca sunt. Astept sa adorm, linistita in visele mele. Astept sa ma trezesc, linistita in inca o zi din viata mea de care imi vad.
Sunt inca invaluita in senzatia clipelor pe care tocmai nu le-am pierdut.
Cred in minuni.
Ce bine ca timpul curge si urmeaza!
Ce bine ca tocmai clipele ce au trecut nu au fost ultimele!
Ce bine ca sunt! Ceea ce sunt...
Liniste, emotie, incantare, lipsa... clipe...
Cu siguranta imi vad de viata mea. It's the right thing to do...
I think that's my best shot... to be better... it makes me wanna be better... it makes me wanna be good... and I think I can... like this... i think i can...
Supergirl
Am sa iau tot. Am sa simt tot. Am sa gust tot. De fiecare data...
Si intre dati... am sa rememorez, am sa resimt, regust, am sa rezist pana la urmatoarea data.
Si cand nu am sa pot sa iau... am sa fur.
Aleg sa imi vad de viata mea... asa...
De-ar fi toate clipele ca asta. Cand doar simt ca sunt. Astept sa adorm, linistita in visele mele. Astept sa ma trezesc, linistita in inca o zi din viata mea de care imi vad.
Sunt inca invaluita in senzatia clipelor pe care tocmai nu le-am pierdut.
Cred in minuni.
Ce bine ca timpul curge si urmeaza!
Ce bine ca tocmai clipele ce au trecut nu au fost ultimele!
Ce bine ca sunt! Ceea ce sunt...
Liniste, emotie, incantare, lipsa... clipe...
Cu siguranta imi vad de viata mea. It's the right thing to do...
I think that's my best shot... to be better... it makes me wanna be better... it makes me wanna be good... and I think I can... like this... i think i can...
Supergirl
luni, 23 martie 2009
Sweet November
"Now the story has to come to an end…
Like any book…
Or movie…
No matter how good it is…
Other ones will be pencilled out from now…
With real people…
People you can touch…
…
We lived life to the full…
In a few moments…
Sweet moments…
In a virtual world…
On the Orion’s Belt…
…
I hope I’ll be a sweet memory…
…
I’ll be everywhere you look…
In the trees outside…
In the rain on your window…
In the smell of the flowers around you…
In every man in your life…
I will be in their smile…
In their ideas…
In their gestures…
…
Thank you for all…
I’ll meet you on the Orion’s Belt…
I’ll be there for you…
Always…
Just watch the sky…
Thank you…"
I miss November...
Supergirl
joi, 19 martie 2009
Straina
Nu-mi place cand sunt departe de acasa. Parca sunt departe de mine. Ma simt mica... mica, asa in comparatie cu lumea toata. Parca sunt un punct printre miliarde de alte puncte.
Sunt intr-o tara straina pentru cateva zile. Si straina ma simt.
Mi-e dor de perna mea si de Berly. Abia astept sa ma intorc. Si de abia am plecat, adica astazi la trei dupa amiaza. Si e unspe noaptea. Si eu abia astept sa ma intorc acasa, in tara mea, in Bucurestiul pe care il ador, asa cum e el.
Uffff!!!!!
Ma duc sa dorm in cearceafuri straine. Sper sa visez frumos, romaneste.
Abia astept sa ma intorc.
Supergirl
Sunt intr-o tara straina pentru cateva zile. Si straina ma simt.
Mi-e dor de perna mea si de Berly. Abia astept sa ma intorc. Si de abia am plecat, adica astazi la trei dupa amiaza. Si e unspe noaptea. Si eu abia astept sa ma intorc acasa, in tara mea, in Bucurestiul pe care il ador, asa cum e el.
Uffff!!!!!
Ma duc sa dorm in cearceafuri straine. Sper sa visez frumos, romaneste.
Abia astept sa ma intorc.
Supergirl
duminică, 15 martie 2009
Maktub
Nu vreau sa am control. Niciodata. Vreau sa fiu purtata de destin oriunde, in orice conditii. Vreau sa traiesc ce mi se intampla. Nu vreau planuri si intrebari.
Libera. Vreau sa fiu libera. Sa inchid ochii si sa ma scald in mine. Si... inchid ochii si vad lumina. Sunt plina de lumina, caldura si liniste. Atrag lumina, caldura si liniste.
Nu apartin prezentului. Sunt ceea ce am fost si ceea ce visez. Prezentul meu este doar urma clipei ce a trecut si speranta clipei ce va urma.
Simt impacare. Sunt, in sfarsit, impacata cu mine.
Supergirl
Libera. Vreau sa fiu libera. Sa inchid ochii si sa ma scald in mine. Si... inchid ochii si vad lumina. Sunt plina de lumina, caldura si liniste. Atrag lumina, caldura si liniste.
Nu apartin prezentului. Sunt ceea ce am fost si ceea ce visez. Prezentul meu este doar urma clipei ce a trecut si speranta clipei ce va urma.
Simt impacare. Sunt, in sfarsit, impacata cu mine.
Supergirl
vineri, 13 martie 2009
Sanse
Cum recunoastem sansele pe care viata ni le ofera? Ma refer la sansele care iti pot schimba viata definitiv. De ce avem curaj sa ne lasam sansele sa ne scape printre degete, dar nu avem curaj sa ne asumam raspunderea de a incerca... macar? De ce avem curaj sa credem ca viata are sanse nelimitate sa ne ofere?
Ma intrebam... si eu...
Supergirl
Ma intrebam... si eu...
Supergirl
joi, 12 martie 2009
Mi-e dor...
Mi-e dor de multe. Si sunt nitel trista. Pentru ca mi-e dor de multe. De lucrurile care nu se pot descrie. Tanjesc dupa momente pe care le-am mai trait si dupa momente despre care nu stiu nimic.
Mi-e dor... pur si simplu dor...
Stau asa, cu dor in mine. Astept. Momentele.
Supergirl
--------------------
Sade - By your side
You think I'd leave your side baby?
You know me better than that
You think I would you leave down when your down on your knees?
I wouldn't do that
I'll do you right when your wrong
If only you could see into me
Oh, when your cold
I'll be there to hold you tight to me
When your on the outside baby and you can't get in
I will show you, your so much better than you know
When your lost, when your alone and you can't get back again
I will find you darling I'll bring you home
If you want to cry
I am here to dry your eyes
and in no time you'll be fine
You think I'd leave your side baby
You know me better than that
You think I'd leave you down when your down on your knees
I wouldn't do that
I'll do you right when your wrong
If only you could see into me
Oh when your cold
I'll be there
To hold you tight to me
Oh when your alone
I'll be there by your side baby
Mi-e dor... pur si simplu dor...
Stau asa, cu dor in mine. Astept. Momentele.
Supergirl
--------------------
Sade - By your side
You think I'd leave your side baby?
You know me better than that
You think I would you leave down when your down on your knees?
I wouldn't do that
I'll do you right when your wrong
If only you could see into me
Oh, when your cold
I'll be there to hold you tight to me
When your on the outside baby and you can't get in
I will show you, your so much better than you know
When your lost, when your alone and you can't get back again
I will find you darling I'll bring you home
If you want to cry
I am here to dry your eyes
and in no time you'll be fine
You think I'd leave your side baby
You know me better than that
You think I'd leave you down when your down on your knees
I wouldn't do that
I'll do you right when your wrong
If only you could see into me
Oh when your cold
I'll be there
To hold you tight to me
Oh when your alone
I'll be there by your side baby
miercuri, 11 martie 2009
Carpe diem!
Caut tot timpul sa fac ce vreau, cand vreau, cum vreau fara sa pierd nicio secunda din mine sau din viata mea. Caut tot timpul momente care sa ma faca sa simt. Sa simt orice. Caut tot timpul sa nu ma indepartez de ceea ce sunt, ci sa ma apropii si mai tare de ceea ce stiu ca pot fi. Caut tot timpul sa fiu exact acolo unde imi doresc sa fiu si sa simt bine, liniste, caldura, calm, emotie, asteptare, speranta si un pic de indefinit, neclar, nesigur si ingrijorare.
Viata e scurta si vreau sa simt. Vreau sa ma umplu de toate simtamintele pe care o femeie le poate avea. Nu vreau sa pierd ceva, sau sa ratez momente. Vreau sa stiu sa vad toate lucrurile mici si sa ma bucur de ele. Vreau sa rad. Sa dansez. Sa iubesc. Sa doresc.
Vreau sa visez si sa cred ca tot ce ma desparte de a atinge vise este doar timpul.
Sunt recunoscatoare ca exist in viata mea, asa cum e ea. Sunt recunoscatoare pentru toti cei pe care i-am intalnit pana acum, oameni dragi care au avut fiecare rolul sau. Sunt recunoscatoare pentru tot ce traiesc acum, pentru tot ce simt, ce astept, ce-mi doresc, pentru oamenii care sunt in viata mea, aproape sau departe. Sunt recunoscatoare pentru acest moment in care fac exact ce vreau sa fac. Sunt recunoscatoare tuturor celor care imi fac viata frumoasa in fiecare zi.
Zambesc. Si pe dinauntru si pe dinafara. Si mi-e bine!
Traiesc si simt ca traiesc.
Savurez momente si le astept cuminte pe urmatoarele. Sunt dupa colt...
Supergirl
Viata e scurta si vreau sa simt. Vreau sa ma umplu de toate simtamintele pe care o femeie le poate avea. Nu vreau sa pierd ceva, sau sa ratez momente. Vreau sa stiu sa vad toate lucrurile mici si sa ma bucur de ele. Vreau sa rad. Sa dansez. Sa iubesc. Sa doresc.
Vreau sa visez si sa cred ca tot ce ma desparte de a atinge vise este doar timpul.
Sunt recunoscatoare ca exist in viata mea, asa cum e ea. Sunt recunoscatoare pentru toti cei pe care i-am intalnit pana acum, oameni dragi care au avut fiecare rolul sau. Sunt recunoscatoare pentru tot ce traiesc acum, pentru tot ce simt, ce astept, ce-mi doresc, pentru oamenii care sunt in viata mea, aproape sau departe. Sunt recunoscatoare pentru acest moment in care fac exact ce vreau sa fac. Sunt recunoscatoare tuturor celor care imi fac viata frumoasa in fiecare zi.
Zambesc. Si pe dinauntru si pe dinafara. Si mi-e bine!
Traiesc si simt ca traiesc.
Savurez momente si le astept cuminte pe urmatoarele. Sunt dupa colt...
Supergirl
Berly
Berly e motanelul meu. Sufletelul meu blanos care ma asteapta in fiecare seara sa ma intorc acasa.Berly imi stie toate tabieturile. Berly ma asculta de fiecare data cand vorbesc. Berly a facut nani cu mine in toate noptile in care mi-a fost teama si l-am gasit langa mine in toate diminetile in care ma trezeam trista.
Berly are personalitate. Face numa ce-are el chef, cand are el chef.
Berly e cel mai frumos si cel mai destept motan din lume. Hadriana poate sa confirme! :)
Berly e motanelul meu care ma asteapta sa ma intorc acasa.
Supergirl
marți, 10 martie 2009
Timp
Daca exista ceva ce iubesc si urasc deopotriva, acel ceva este fara dubii... timpul. Inca nici macar nu am inteles daca imi este aliat sau dusman. Inteleg si accept doar ca este relativ.
Cat de bine ar trebui sa ma cunosc si sa stiu ce imi doresc sau ce nu imi doresc, astfel incat sa pot jongla cu deciziile pe care le iau pentru mine neuitand nicio clipa de... timp? Sunt oare de ajuns contururile pe care le-am inteles despre mine pana acum pentru ca, din acest moment sa umplu spatiile goale cu cele mai bune decizii pentru mine, neuitand nicio clipa de... timp?
Cred foarte mult in "nimic nu este intamplator" si ca tot ce mi se intampla are un scop, pe care nu sunt de fiecare data in stare sa il vad, pentru ca sunt femeie, mai mult emotionala decat cerebrala. Si... crezand in asta, imi este usor sa accept tot ce mi se intampla, si bun si rau.
Cred ca singurul secret in a trece peste deciziile pe care le-am luat pentru mine si care s-au dovedit a nu fi cele mai bune, este echilibrul. Echilibrul dintre mine, cea care eram in momentul
in care am luat decizia, si mine, cea care sunt in momentul in care constat ca decizia luata nu a fost cea mai buna.
Ma bucur ca nu pot da timpul inapoi. Pentru ca, pe masura ce il las in urma, timpul imi demonstreaza ca tot ceea ce pot simti se intensifica, atat in traire cat si in valoare.
Iar daca ar fi sa ma gandesc la ceva ce urasc de fiecare data cand timpul trece, acel ceva este faptul ca, din cand in cand, raman in urma evenimente, experiente, relatii... fara incheiere. Inca imi este greu sa accept ca este in regula ca unele lucruri sa ramana neterminate, ca, de fapt, in asta consta experienta si ca nu trebuie sa simt ca raman oarecum agatata in trecut.
Supergirl
Cat de bine ar trebui sa ma cunosc si sa stiu ce imi doresc sau ce nu imi doresc, astfel incat sa pot jongla cu deciziile pe care le iau pentru mine neuitand nicio clipa de... timp? Sunt oare de ajuns contururile pe care le-am inteles despre mine pana acum pentru ca, din acest moment sa umplu spatiile goale cu cele mai bune decizii pentru mine, neuitand nicio clipa de... timp?
Cred foarte mult in "nimic nu este intamplator" si ca tot ce mi se intampla are un scop, pe care nu sunt de fiecare data in stare sa il vad, pentru ca sunt femeie, mai mult emotionala decat cerebrala. Si... crezand in asta, imi este usor sa accept tot ce mi se intampla, si bun si rau.
Cred ca singurul secret in a trece peste deciziile pe care le-am luat pentru mine si care s-au dovedit a nu fi cele mai bune, este echilibrul. Echilibrul dintre mine, cea care eram in momentul
in care am luat decizia, si mine, cea care sunt in momentul in care constat ca decizia luata nu a fost cea mai buna.
Ma bucur ca nu pot da timpul inapoi. Pentru ca, pe masura ce il las in urma, timpul imi demonstreaza ca tot ceea ce pot simti se intensifica, atat in traire cat si in valoare.
Iar daca ar fi sa ma gandesc la ceva ce urasc de fiecare data cand timpul trece, acel ceva este faptul ca, din cand in cand, raman in urma evenimente, experiente, relatii... fara incheiere. Inca imi este greu sa accept ca este in regula ca unele lucruri sa ramana neterminate, ca, de fapt, in asta consta experienta si ca nu trebuie sa simt ca raman oarecum agatata in trecut.
Supergirl
luni, 9 martie 2009
Bomboane
Am primit astazi o cutie de bomboane. De la colega mea Zimona care e cam blue zilele astea. Mi-au venit in minte doua lucruri: o data ca atunci cand eram in generala, chiar si in liceu, de ziua mea trebuia sa duc bomboane la scoala... lucru care imi displacea total si imi strica juma din bucuria sarbatorii; apoi mi-am adus aminte de replica din Forrest Gump: "Life is like a box of chocolates... you never know what you gonna get..."
Imi si imaginez cutia vietii mele, care trebuie sa fie, bineinteles... roz. Si inauntru, bomboane... de diferite marimi, forme, culori, cu gusturi diferite, unele impachetate frumos... bomboane multe puse in ordine. In ordinea in care eu trebuie sa le aleg. Fiecare bomboana isi stie menirea si asteapta cuminte sa ii vina randul.
Imi place ideea ca orice ar fi... eu primesc o bomboana. Chiar daca nu tocmai pe gustul meu, o bomboana ramane o bomboana.
Cineva mi-a spus ca am fost o bomboana pe care a gasit-o in calea vietii sale. A fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit vreodata despre mine. Vreau sa cred ca nu a fost singura data si ca voi mai fi, cel putin o data, o bomboana in calea cuiva.
Acum... am intins mana si am mai ales o bomboana. Inca nu-i simt gustul. Astept. Raman. Astept.
Supergirl
Supergirls don't cry, Supergirls just fly...
Stau de ceva timp in fata ecranului gandindu-ma cum sa incep. Si, ca de fiecare data, raspunsul la intrebare este simplu. Nu trebuie decat sa astern aici ce-mi trece prin minte. Doar acesta este motivul pentru care, in urma cu o ora, mi-am spus "de ce nu si eu?!".
E luni. Aproape pranz. Nu am chef de rapoarte. Am chef de mine.
Am inceput inconstient, acum cateva luni, un proces de autodefinire pentru ca am fost trezita brusc dintr-o hibernare activa a eu-lui meu. M-am trezit, pe bune, intr-o dimineata in care nu am stiut cum sunt eu de fapt. Si diminetile au continuat sa ma trezeasca in aceeasi amorteala confuza. Nu imi amintesc exact cate dimineti am irosit pana cand am avut curaj sa incep a incerca sa schimb inconstienta cu constienta, dar m-a ajuns si dimineata in care m-am hotarat ca vreau sa schimb... totul. Si totul nu insemna altceva decat perceptia mea asupra a ce se intampla cu mine, cu lumea mea. Simplu, nu?!?!?
Si chiar e simplu. Totul e simplu si clar si real. Conditia este doar sa vreau. Sa vreau sa vad, sa aud, sa simt, sa cred... sa vreau sa vreau. Credeam despre mine ca sunt atat de complicata incat nici eu nu ma pot intelege. Gresit. Complicata era doar perceptia mea.
Astazi, acum... sunt mai eu ca niciodata. Iar maine, maine voi fi mai eu decat sunt astazi. Va fi mereu asa. Pentru ca vreau.
Ma bucur ca am ajuns aici, intr-un moment in care chiar simt bucurie ca a existat acea dimineata in care eu am fost trezita brusc intr-o lume care nu imi apartinea, dar era lumea mea. Mi-am dorit atat de mult sa ajung aici si... iata ca am ajuns.
Lumea mea are acum hotare fara margini in care intrezaresc orizonturi de maine. Lumea mea are munti pe care urc si cobor, are varfuri pe care trebuie sa ma urc, are vai in care ma arunc atunci cand simt nevoia sa pic. Lumea mea are nori pe care plutesc atunci cand visez. In lumea mea exista Orion's Belt, locul in care fug de realitate. In lumea mea plang atunci cand imi vine sa plang, dansez si rad. In lumea mea am langa mine toti oamenii dragi mie de la care fur energie, speranta, iubire, motiv.
Eu sunt Supergirl.
E luni. Aproape pranz. Nu am chef de rapoarte. Am chef de mine.
Am inceput inconstient, acum cateva luni, un proces de autodefinire pentru ca am fost trezita brusc dintr-o hibernare activa a eu-lui meu. M-am trezit, pe bune, intr-o dimineata in care nu am stiut cum sunt eu de fapt. Si diminetile au continuat sa ma trezeasca in aceeasi amorteala confuza. Nu imi amintesc exact cate dimineti am irosit pana cand am avut curaj sa incep a incerca sa schimb inconstienta cu constienta, dar m-a ajuns si dimineata in care m-am hotarat ca vreau sa schimb... totul. Si totul nu insemna altceva decat perceptia mea asupra a ce se intampla cu mine, cu lumea mea. Simplu, nu?!?!?
Si chiar e simplu. Totul e simplu si clar si real. Conditia este doar sa vreau. Sa vreau sa vad, sa aud, sa simt, sa cred... sa vreau sa vreau. Credeam despre mine ca sunt atat de complicata incat nici eu nu ma pot intelege. Gresit. Complicata era doar perceptia mea.
Astazi, acum... sunt mai eu ca niciodata. Iar maine, maine voi fi mai eu decat sunt astazi. Va fi mereu asa. Pentru ca vreau.
Ma bucur ca am ajuns aici, intr-un moment in care chiar simt bucurie ca a existat acea dimineata in care eu am fost trezita brusc intr-o lume care nu imi apartinea, dar era lumea mea. Mi-am dorit atat de mult sa ajung aici si... iata ca am ajuns.
Lumea mea are acum hotare fara margini in care intrezaresc orizonturi de maine. Lumea mea are munti pe care urc si cobor, are varfuri pe care trebuie sa ma urc, are vai in care ma arunc atunci cand simt nevoia sa pic. Lumea mea are nori pe care plutesc atunci cand visez. In lumea mea exista Orion's Belt, locul in care fug de realitate. In lumea mea plang atunci cand imi vine sa plang, dansez si rad. In lumea mea am langa mine toti oamenii dragi mie de la care fur energie, speranta, iubire, motiv.
Eu sunt Supergirl.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
