yes way, my way

Sunt aici. Pe drum. Cu toate in intampinarea mea, asteptandu-ma, gasindu-le uneori fara sa caut. Ma simt ca si cand nu eu as fi cea care merge pe drum, ci drumul aluneca sub picioarele mele, iar peisajele trec pe langa mine, nu eu trec dintr-unul in altul. Pentru ca, chiar daca toate sunt altfel azi decat erau ieri, eu sunt la fel, eu sunt aceeasi.

Am simtit mai devreme ca parca as avea nevoie de ceva care sa existe in fiecare zi, ceva care sa fie in fiecare zi prezent, ceva simplu si sincer care doar sa fie. Ca sa imi dea senzatia… sau iluzia… a ceva sigur, a ceva pe care sa ma pot baza si maine.

Cand am terminat de scris primul paragraf am realizat ca am acel ceva cu mine, in mine, in fiecare zi. Acel ceva sunt eu. De altceva mai sigur de atat nici nu am nevoie.

Imi doresc acum sa renunt la cuvintele de aici in care refulez atunci cand am curaj. As vrea sa ma exprim altfel, in alt fel. Stiu si felul doar ca…


Supergirl

Hmmmm reloaded

Lipsa totala de convingere. Care, pe langa vremea de afara, ma umple de lehamite. Traiesc in fiecare zi tot felul de experiente, chiar daca se rezuma la doar cateva minute, cunosc tot felul de oameni si... imi revine senzatia aia ca nu mai inteleg nimic. Si e ok.

Ma si incearca o raceala. Exact ce imi lipsea. Ca sa privesc partea buna a lucrurilor... m-as putea trata cu o aspirina saracului.

Cica un om care sufera o pierdere si sufera o durere trece prin cinci etape:

1. neaga
2. e furios
3. roaga, implora
4. intra in depresie
5. accepta

Ma tot intreb pe unde ma aflu.


Supergirl

Aproape toamna

Miroase a toamna in tot orasul. Incep sa se adune frunzele, sa-si coloreze venele si sa prinda aripi. Am gonit prin inceput de toamna, pe un drum deschis de frunze galbene si o jumatate de luna. Iubesc toamna. E sublima.

Ma bucur ca vara a ramas in urma. Sunt bucuroasa ca vine vremea care-mi place, vin ploi care vor curata tot. Va mirosi a umed, a frunze ratacite si a frig.

Astept cu atata drag toamna asta si visez la ea de ceva timp. Mi-e pur si simplu dor de frig si de balti pe trotuare.

Iubesc orasul asta. E minunat.
Am petrecut o seara minunata, eu cu mine.


Supergirl

Naspa

E o saptamana tare naspa. A trebuit sa fac ceva urat. Si nici n-am procedat cel mai bine. Doare.

Maine am sa fac o surpriza. Ador surprizele si imi place sa le fac. Vreau sa vad bucurie si zambet in toata saptamana asta naspa.

Si in tot naspa de saptamana asta, se intampla sa existe ceva care sa imi dea ceva liniste, ceva care ma face sa zambesc. Vreau sa mai dureze. Meme.

Ma gandesc in fiecare seara ca ma apropii de treizeci. De treizeci. De ani. Mai e atat de putin. Mai putin de doua luni. E naspa. Viata mea de acum nu arata nici pe departe asa cum imi imaginam acum zece sau cinci ani. Cred ca asta doare cel mai tare. E adevarat. Nici eu nu sunt acum asa cum imi imaginam acum zece sau cinci ani ca voi fi. Si asta e minunat.

Nici nu-mi vine sa indraznesc macar sa imi imaginez cum va arata viata mea atunci cand voi implini patruzeci de ani. Trebuie sa ma intorc la vorbele mele: nu ma ajuta cu nimic sa cred ca va fi rau sau ca voi avea mai putin decat imi doresc sa am.

Oricum. E naspa. "Life is a bitch and then you die."


Supergirl

Mai singura...

...de atat nu cred ca se poate. Si sper sa nu ma insel. Sper ca am atins cel mai inalt prag al singuratatii mele.

Sunt atat de singura incat am senzatia ca zgomotul pe care il fac tastele acum incearca sa ma consoleze.

Pe langa faptul ca sunt singura, mai e si liniste. Niciun zbucium, nicio drama, nimic... nimic care sa imi distraga atentia de la singuratate.

Sunt singura si atat. Trist. Foarte trist. Al naibii de trist.

Si culmea. Asa m-am obisnuit cu singuratatea asta incat mi se face efectiv teama gandindu-ma ca intr-o zi s-ar putea sa nu mai fiu singura. E ciudat cum singuratatea iti poate crea iluzia unei stari de o perfecta siguranta. Ceva bun trebuia sa gasesc si in a fi singura.

In fine. M-am cam saturat. De mine asa, astfel... fara rost, a nimanui. Intr-o continua asteptare si/sau negasire.

Inca... Supergirl