Vreau sa pacalesc timpul si sa ramana acum. Acum cand picioarele mele nu mai sunt atat de reci. Acum cand aflu ca si nasul meu este rece.
Vreau sa raman prinsa in clipa de acum cand miscarile imi trezesc toate simturile si-mi dezamortesc fiinta fortandu-ma sa fiu prezenta si constienta ca acum este certitudinea suprema a faptului ca sunt.
Vreau sa raman acum. Libera si fericita. Cu urme de rost care imi trezesc un placut sentiment de teama.
Supergirl
marți, 29 decembrie 2009
sâmbătă, 19 decembrie 2009
Ninge
Ninge si e frig, dar dincolo de asta e cald, e caldura emanata de emotiile traite si de cele deocamdata imaginate.
Ninge cu fulgi de emotie ce se topesc de dorul regasirii.
Ninge cu sperante.
Ninge cu fulgi de emotie ce se topesc de dorul regasirii.
Ninge cu sperante.
joi, 17 decembrie 2009
Culeg vise pline de zapada
"Culeg vise, primesc pe gratis
Nu-i musai de azi sa le mai duci la gunoi
Culeg vise, le iau cu drag si
Te rog sa nu mi le mai ceri inapoi
Astept noaptea-n care
Cu gandul la soare
Am sa zbor peste-amurgul de stele
Astept zorii in care
Am sa uit ca sunt mare
Si visul meu mic
Va mai creste un pic
Culeg vise
Despre lumea ce-o pictai demult
Dar astept o lumina
De veghe sa-mi tina
Iluzia ca timpul nu trece
Culeg vise
Despre dragostea pe care n-ai s-o uiti cat vei fi
Culeg vise
Vise-ascunse
Ce nu credeam ca se pot implini
Astept noaptea-n care
Cu gandul la soare
Am sa zbor peste-amurgul de stele
Astept zorii in care
Am sa uit ca sunt mare
Si visul meu mic
Va mai creste un pic"
Zilele astea sunt plina de vise, ale mele, ale altcuiva. Si peste toate visele se asterne zapada alba care se vrea stinsa cu vin rosu fiert imbatat de aburii inconstienti ai prezentului in care se pierd simturile unei realitati normale. Doua rasuflari pierdute in fiorii clipei, alergand printre atingeri, speriate de noul reunirii, se ascund in acelasi vin rosu care aprinde zapada.
E liniste. O liniste usor tulburata de rascoala amintirilor de acum sase vremuri si de mirajul celor care se nasc in fiecare clipa de prezent.
Respir usurata sub certitudinea fiecarui gand, fiecarui cuvant care se indreapta spre mine si vin in intampinarea faptelor ce vor asterne in curand zapada.
Am sa revin in bucuria momentului prezent ori de cate ori am sa simt nevoia de a evada in prezentul din adancul fiintei mele. Pentru ca tot ce simt acum are legatura doar cu ceea ce eu sunt cu adevarat, nu cu ceea ce eu par a fi in fiecare zi.
Miroase a zapada, a moment si a firesc.
Mmmmmmmmm!Sunt fericita!
Supergirl
marți, 15 decembrie 2009
Speciala
pentru ca sunt aici. acum.
pentru mine.
pentru ca vreau. pentru ca simt.
pentru ca trebuie. pentru ceea ce trebuie sa fie.
Supergirl
pentru mine.
pentru ca vreau. pentru ca simt.
pentru ca trebuie. pentru ceea ce trebuie sa fie.
Supergirl
miercuri, 9 decembrie 2009
Cand trecutul imi bate la usa cu M mare...
...si eu am in continuare picioarele reci.
Mi-am imaginat de atatea ori ca voi reintalni trecutul. Si intr-un fel anume am stiut tot timpul ca se va intampla. Nu m-am gandit niciodata ca asta s-ar putea intampla intr-un prezent atat de lucid incat eu sa fiu tot nepregatita in a infrunta "fantomele" din trecut. Si nici nu m-am gandit vreo clipa ca trecutul ma va gasi pe mine. Mi-am imaginat mereu ca eu am sa fiu cea care gaseste si asta m-ar fi facut mai pregatita.
Si daca toate au un scop si nimic nu e intamplator...
Nu vreau sa termin fraza asta.
Vreau sa ma pierd din nou in trecut, sa ma intorc, sa fiu din nou acolo... eu cea de atunci, dar si eu cea de acum. Nu vreau sa schimb nimic. Pentru ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie. Vreau contextul de atunci, cu mine de acum. Pentru ca stiu ca acum as valorifica altfel timpul, momentele, trairile, cuvintele, privirile, atingerile. Doar retraire. Pentru ca a fost frumos si bine si nici nu mi-am dat seama atunci.
Ce simt? Simt o urma de furie. Amestecata cu un intens "in sfarsit!". Cu urme de liniste, resemnare si un gram de regret. Simt parfum de ispita care ma indeamna sa visez momente.
Imi vin in minte o multime de "de ce?"-uri. Si acelasi raspuns care a inceput sa-mi sune ca o placa zgariata: pentru ca asa trebuie sa fie.
Amintirile sunt ceva minunat. Si ma bucur cand ma surprind amintiri despre lucruri frumoase si oameni speciali. E aceeasi senzatie pe care o am atunci cand desfac un cadou frumos impachetat. De fiecare data banuiesc cam ce ar putea sa fie inauntru, dar sunt mereu surprinsa placut descoperind ca, chiar daca inauntru e exact ce ma asteptam sa fie, tot mai exista o senzatie de neasteptat, iar sentimentul de bucurie se transforma brusc in fericire.
Am tot vorbit de incheiat capitole. Se tot spune ca trebuie sa inchei capitole, ca sa pot merge mai departe, fara sa raman agatata in lucruri sau trairi care nu mai au nimic de-a face cu mine, cea de acum. De parca a incheia capitole inseamna doar a pune un punct la un final de fraza. In fine... filosofia este uneori doar atat... filosofie. In realitate... nu cred ca mi-am dorit vreodata sa inchei capitolul. Tocmai de aceea ma trezeam din cand in cand cautand trecutul si tocmai de aceea m-am agatat de acel "trebuie sa gasesc" si mai mult decat atat, am stiut tot timpul ca la un moment dat se va intampla.
Nu. Nu prefer cautarea. Imi place regasirea. E perfecta. Este inca un lucru minunat care mi s-a intamplat si care imi aminteste inca o data care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru mine.
Supergirl
Mi-am imaginat de atatea ori ca voi reintalni trecutul. Si intr-un fel anume am stiut tot timpul ca se va intampla. Nu m-am gandit niciodata ca asta s-ar putea intampla intr-un prezent atat de lucid incat eu sa fiu tot nepregatita in a infrunta "fantomele" din trecut. Si nici nu m-am gandit vreo clipa ca trecutul ma va gasi pe mine. Mi-am imaginat mereu ca eu am sa fiu cea care gaseste si asta m-ar fi facut mai pregatita.
Si daca toate au un scop si nimic nu e intamplator...
Nu vreau sa termin fraza asta.
Vreau sa ma pierd din nou in trecut, sa ma intorc, sa fiu din nou acolo... eu cea de atunci, dar si eu cea de acum. Nu vreau sa schimb nimic. Pentru ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie. Vreau contextul de atunci, cu mine de acum. Pentru ca stiu ca acum as valorifica altfel timpul, momentele, trairile, cuvintele, privirile, atingerile. Doar retraire. Pentru ca a fost frumos si bine si nici nu mi-am dat seama atunci.
Ce simt? Simt o urma de furie. Amestecata cu un intens "in sfarsit!". Cu urme de liniste, resemnare si un gram de regret. Simt parfum de ispita care ma indeamna sa visez momente.
Imi vin in minte o multime de "de ce?"-uri. Si acelasi raspuns care a inceput sa-mi sune ca o placa zgariata: pentru ca asa trebuie sa fie.
Amintirile sunt ceva minunat. Si ma bucur cand ma surprind amintiri despre lucruri frumoase si oameni speciali. E aceeasi senzatie pe care o am atunci cand desfac un cadou frumos impachetat. De fiecare data banuiesc cam ce ar putea sa fie inauntru, dar sunt mereu surprinsa placut descoperind ca, chiar daca inauntru e exact ce ma asteptam sa fie, tot mai exista o senzatie de neasteptat, iar sentimentul de bucurie se transforma brusc in fericire.
Am tot vorbit de incheiat capitole. Se tot spune ca trebuie sa inchei capitole, ca sa pot merge mai departe, fara sa raman agatata in lucruri sau trairi care nu mai au nimic de-a face cu mine, cea de acum. De parca a incheia capitole inseamna doar a pune un punct la un final de fraza. In fine... filosofia este uneori doar atat... filosofie. In realitate... nu cred ca mi-am dorit vreodata sa inchei capitolul. Tocmai de aceea ma trezeam din cand in cand cautand trecutul si tocmai de aceea m-am agatat de acel "trebuie sa gasesc" si mai mult decat atat, am stiut tot timpul ca la un moment dat se va intampla.
Nu. Nu prefer cautarea. Imi place regasirea. E perfecta. Este inca un lucru minunat care mi s-a intamplat si care imi aminteste inca o data care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru mine.
Supergirl
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
