Iubirea nu doare.

Iubirea ridica. Da putere. Bucura. Te face sa razi. Iubirea-i senina. Rascoleste launtruri si le umple de viata. Iubirea-i deschisa. Toleranta. Nu exista iertare, defect, pacat, minciuna, vina in iubire. Iubirea te ia asa cum esti si te daruieste vietii. Iubirea te simte si te lasa sa fii. Asa cum esti. Iubirea alunga frici. Iubirea aduce lumina. Iubirea nu-i mandra, dar e egoista. Nu-i pasa decat de ea insasi. Iubirea ajuta, da curaj, invata. Iubirea se simte cu varful degetelor. Iubirea hraneste. Iubirea-i oriunde, peste tot. Dar mai ales in tine. Iubirea te face sa zambesti. Iubirea iti umezeste ochii. Da fiori. Iubirea se cere completa. Iubirea aduna si uneste. Iubirea e 1. Intreg. Tot. Iubirea ramane. Mereu. Iubirea dezvolta. Simplifica. Iubirea te forteaza sa traiesti frumos. Iubirea raspunde. Imparte. Iubirea nu-i nevoie. E stare de a fi.

Iubirea nu doare. Punct.


Supergirl

etc.

Ce poate fi mai frumos decat etc.?
Varianta e.


Supergirl

Oare?

Bratele imi amortesc si raman inerte langa mine asteptand disperate sa-si imperecheze salbatic degetele cu altele.

Raman agatata in moment. L-as pune pe repeat. La nesfarsit. Sau pana in clipa in care am sa gasesc putere sa intind mana si chiar sa ating. Ma vand in intregime momentului in care ma umplu cu trairi care tasnesc prin coltul ochilor.

Alarma timpului care trece sigur pe el si arogant nu face altceva decat sa-mi tina mintea anesteziata. Nu-mi pasa de el. Sa treaca!

Undeva se incing ganduri care ma ajung si raman cu mine fosnind in sublimul emotiilor nascute din mine, din tine.

Lipsesc parti pe care doar le pot citi. Ma scutur de simturi ca si cand m-as lepada de ele. Imaginatia doare uneori. Uneori cand simturile tipa infuriate ca vor sa-si afle destinul.

Iubesc ghemul de spini fini care inca imi roade stomacul si-mi sta de paza in capul pieptului, mai tensionat cu fiecare noapte care trece, mai aliat cu el insusi.

Oare am sa rezist? Sa-mi tin fricile sugrumate?


Supergirl

Somnul Meu Sincer

ltumcel et escbui aim meul nid...

Sarma

Ma intrebam daca Berly simte ca sunt diferita. Sta ghemuit langa mine, facut colacel si ma priveste cu ochii lui mari si sticlosi. E linistit si cald. Ce-o fi in mintea lui de motan?

Am visat multa sarma si mi-a ramas in minte. Nu am gasit nicaieri ce ar putea insemna cand visezi sarma. Uarever.

Sunt linistita. Fericita.
A fost un uichend perfect.

Parca acum invat sa traiesc si fiecare zi e inca o lectie despre cum ar trebui sa fie. Sunt indragostita de viata mea.


Supergirl

Marea iubire

marea iubire... hmmm... nu am ratat marea iubire... doar am trecut prin cateva iubiri mici, probabil ca vor urma si altele la fel de mici, care ma pregatesc pentru marea iubire... cum ai putea recunoaste marea iubire daca nu ai avea iubiri mici cu care sa o compari? iubirile trecute sunt experiente minunate care m-au invatat despre mine... despre ce imi doresc, despre ce nu imi doresc... am invatat sa visez la omul drag care imi va fi alaturi atunci cand am sa fiu babuta... ma bucur ca am trait toate episoadele anterioare, iubiri sau neiubiri, frumoase sau mai putin frumoase... pentru ca aceste episoade nu au facut altceva decat sa ma pregateasca pentru capitolul final... marea iubire nu a aparut inca pentru ca nu a trebuit sa apara... pentru ca eu nu eram pregatita... daca ar fi aparut nu as fi stiut cum sa o pastrez poate... nu am sa neg ca o data sau de doua ori mi s-a parut ca o intalnesc... dar daca nu a ramas, inseamna ca nu aceea a fost marea iubire... pentru ca toate marile iubiri raman... marile iubiri sunt reale...

ma pregatesc sa-mi intampin marea iubire... de ceva vreme ma tot pregatesc... si imi tot spun ca mai e putin si apare... este dupa colt... nu imi este teama ca ma insel, pentru ca eu cred in iubire... mai mult decat in orice altceva, cu exceptia mea... cred in iubirea simpla, fireasca, reala, onesta, libera...

ma bucur ca inca nu am intalnit marea iubire... nu as fi stiut sa apreciez sau sa simt ceea ce poate oferi... acum sunt intr-un moment al vietii mele cand stiu atat de multe lucruri despre mine, lucruri care habar nu aveam ca zac in mine... ca de exemplu, am descoperit ca am puterea sa accept lucrurile care nu pot fi schimbate... am descoperit ca am suficienta intelepciune incat sa respect libertatea, deciziile si dorintele celor de langa mine fara sa ma las afectata negativ... am invatat ca daca sunt toleranta si ofer spatiu nu inseamna ca iubesc mai putin sau ca ma iubesc pe mine mai putin...

visez la marea iubire... uneori o simt pentru ca ma gandesc ca e acolo, afara... si face exact ce fac eu... asteapta... asteapta ca viata sa se indure si sa elibereze momentul in care ne va aduce impreuna... intotdeauna pentru lucrurile bune se merita sa astepti... si chiar asteptarea asta nu e tocmai neplacuta... gandind ca astept ceva ce ma va face sigur fericita, asteptarea nu devine altceva decat un spatiu cald, usor agonic, linistit in care imi exist fiinta... chiar cred ca asteptarea e mai scurta cu fiecare zi ce trece... nu am niciun motiv sa cred altceva...

inevitabil atunci cand ma gandesc la marea iubire, ma gandesc ca urmatoarea intalnire este o potentiala mare iubire si atunci imi vin in minte si intrebarile firesti: am sa o recunosc? o sa fiu recunoscuta? am sa repet greselile din trecut? o sa imi fie din nou teama sa invat sa fiu eu alaturi de cineva? am sa fiu pastrata? am sa stiu sa iert, sa cert, sa indrum, sa fiu alaturi exact atunci in momente in care trebuie sa fac exact aceste lucruri si nu altele?

dar ma gandesc ca nu trebuie sa stiu raspunsurile la intrebarile astea, nu trebuie sa ma gandesc deloc de fapt... nici nu trebuie sa stiu daca e sau nu e marea iubire... pentru ca lucrurile sunt realmente simple... daca e, e, daca nu e, nu e... dar, cat de intelept trebuie sa fii si experienta a cate vieti cu mari iubiri trebuie sa o ai, ca sa nu ai temeri si doar sa fii linistit, sa traiesti ce ti se intampla?

ideea este una singura... trebuie sa crezi in marea iubire... atat... restul se intampla de la sine... si nu e nimic mai minunat decat atunci cand lucrurile se intampla de la sine...

asa ca... eu cred in marea iubire... cu siguranta nu am ratat-o... nu aveam cum, nu eu... sau presupunand prin absurd ca as fi ratat-o... chiar nu cred ca m-ar fi ratat ea pe mine... pana si in ratare e nevoie de doi...

----------------------

Am descoperit textul asta cautand altceva.
Este scris de mine pe 23.02.2009 si il postez acum...


Supergirl

Sunt aici

Las gandul sa poarte pe aripi
Patate, schimbate fasii de trecut
S-ajunga departe in neajunsul vremii
Sa crape finit in neant absolut

Fara gand ma vrea firea
Fara cifre sau rime, fara sorti de izbanzi
dupa care tanjeam material

Pauza pe sirul fecund al mintii mele indarjite.


Supergirl

Din dragoste

Cand imi este dor de tine...

...mi se golesc gandurile.

Stomacul mi se face mic. Stiu pentru ca il simt. Cum se strange aproape de capul pieptului. Imi amortesc bratele, obosite de atata netine. Oricine m-ar privi ar spune ca sunt trista.

...inghit in sec. Pentru ca imi este pofta de tine.

Inima nu-mi bate mai tare. Ci e linistita. Poate ca ea e singura care stie ca asta e starea fireasca a lucrurilor de a fi si-si rade singura in toate cele patru camarute ale ei. Nici sangele nu-mi alearga salbatic si murdar ca sa-mi zvacneasca in tample. Se scurge lin si neclintit, cald si precis in constiinta momentului.

...imi vine sa ma iau si sa ma arunc spre tine.


Supergirl

27.10

Astazi nu vreau sa fiu mare.
"As vrea sa ma dematurizez, sa stau in ploaie si sa visez!"

Supergirl

Delusional

Disec broaste testoase.

Supergirl

Scortisoara

M-a traznit in timp ce puneam fideaua in lapte. Este pentru prima data in viata mea cand simt ca am o sansa reala ca toate... dar toate... visele mele sa se intample. Fara sa fie nevoie ca eu sa devin altfel sau altcineva. Sunt coplesita. Nu imi dau seama daca de fericire sau de frica. Sper ca din amandoua.

Am tot dat cu bata-n balta. De multe ori.
Nu vreau sa o fac si de data asta.

Ma napadeste mirosul de scortisoara aruncata peste fideaua mea din lapte. Miroase a scortisoara in toata viata mea.


Supergirl

Capotul visiniu

Sunt prinsa in valtoarea povestii sublime despre ceea ce eu sunt. Si insemn.

Sunt afara la joaca. Sau intinsa sub bradul de Craciun, adulmec cetina si ma oglindesc intr-un glob care-mi diforma realitatea. Sau tolanita in fotoliul din dreapta cu picioarele atarnate in cel din stanga in care mama, in capotul ei visiniu, imi saruta glezna strangandu-mi-o drag in pumnul ei muncit.

Vroiam sa scriu despre poveste. Si articolul meu sa se intituleze "a fost o data ca niciodata" si sa se termine cu "de data asta este ca niciodata". Dar m-am intristat pe drum. Intre cele doua fotolii.

Sau stand in prag. In cel cu dulapul cu scule deasupra. Sunt proaspat venita si bag capul sa spun ca am venit acasa fluturand mana cu manusa pe varfuri de degete. Si mama, in capotul ei visiniu, rade toata.

Sau sunt intinsa in patul meu de adolescent, trantita pe un morman de perne, lenevesc, ma uit la televizorul fara telecomanda. Si mama, in capotul ei visiniu, vine si-mi aduce cartofi prajiti. La pat.

Sau imi scot capul pe geam pentru ca stiu ca trebuie sa vina. Si se vede in zare o umbra mica incarcata cu sacose care se face din ce in ce mai evidenta pana imi ajunge sub geam si rade secret la intrebarea "ce mi-ai adus bun?". Probabil ca abia asteapta sa ajunga sus si sa intre in capotul visiniu.

Sau e patru dimineata. Si capotul visiniu munceste aplecat la masina de cusut. Pentru ca trebuie sa termine.

Sau sunt plansa de zile in sir pentru ca el nu s-a mai insurat cu mine si a plecat dupa o blonda. Si ea imi spune cald "plangi si o sa-ti treaca".

Mama.
Mama nu o sa-mi treaca niciodata. Oricat as plange.

Supergirl

Gand

Fericirea nu ma face sa scriu.


Supergirl

Tatu

Expansiune. Schimbare. Evolutie. Echilibru. Viata.

Port o cochilie eterna ce ma inradacineaza in infinit spre lumina. Fac pace cu timpul. Accept destinul.



Sunt ceea ce nu se termina niciodata...


Supergirl

El

Pitit bine in spatele rolurilor de femeie care mi-au jucat viata, ma inghiontea cu cate un zambet familiar privindu-ma cum cresc si devin femeia lui. El pe care timpul mi l-a aruncat pret de cateva momente atunci cand eu nu stiam sa-mi recunosc momentele. El pe care timpul l-a facut uitat intr-un colt de minte de copila proaspat traita. El peste care timpul a umblat modeland omul. El care a ascultat pe la colturi de suflet asteptand sa-mi bata la inima, sa intre, sa ma locuiasca. El care schimba clipa in fasnet de stomac. El care crede in nevazut. El cel care arunca in mine cu bulgari de iubire. El care soarbe cu sete fiecare fir de mine. El care ma ia pe rand si ma repara. El care indrazneste sa ma lase sa-i fiu. El care umbla prin mine gasindu-si locul. El pentru care acum este etern. El cel ce este. El a carui parte eu sunt.


Supergirl

Eu fara tine

"Si brusc am inteles ca fara tine
Nici eu in toate mintile nu sunt,
Sa fug si sa ma-ntorc aici imi vine,
Sa nu-mi mai aflu locul pe pamant.

Atat de grabnic mi-ai intrat in sange,
Atat de mult traiesti in sinea mea,
Incat si zgariindu-ma as plange,
Temandu-ma ca-n stropi te pierd cumva.

Nu este primavara nicaierea,
Cu muguri morti paltonul ti-l inchei.
Cu fierea primaverii caut mierea,
Iar tu existi, iubite-n locul ei.

Si brusc am inteles ca fara tine,
Eu insumi mor si nu pot invia,
Desi am fost nascuta, cum stii prea bine,
Ca sa te apar si-mpotriva ta!"

eribui ni dac

Hante

Sunt un bulgare mic si luminos de suflu care mi se varsa in trup si in afara lui, in viata... a mea... a altora. Ma imbrac frumos in cele mai la moda temeri ca sa ma pot proteja. De cele mai multe ori de mine.

Vreau sa ma fac un bulgare mare si luminos care sa-si poarte singur de cald. Care sa nu mai aibe nevoie de hante.


Supergirl

Gand

Sper ca pana acum nu am iubit.


Supergirl

"Life is a bitch and then you die."

Ma tot gandesc ce film as vrea sa fie viata mea. Pentru ca am vazut un film in care aparea ideea asta.

As vrea cate un pic din multe filme: asteptarea din Love in Time of Cholera, pasiunea din The End of the Affair, sarutul in ploaie din The Notebook, iubirea din The English Patient, specialul din My Sassy Girl, un pic din You Got Mail sau Sleepless in Seatle si mult din Asta seara dansam in familie, dialogurile din Grey's Anatomy, joaca din Jeux d'enfants si finalul din The Notebook. Sau mijlocul din The Eternal Sunshine of the Spotless Mind... dar ca final.

As vrea sa traiesc perplexitatea unui moment dupa o astfel de replica:

"Did I ever tell you that I love you?
No.
I love you!
Still?
Always."

sau

"Love doesn't end just because we don't see each other."

sau

"I hate you, God! I hate you as you were existed!"

sau

"Say you're a bird!
No!
Say you're a bird!
No!!!
Say it!
If I'm a bird... you're a bird."

Chestii-trestii.


Singura replica de film pe care o resimt din plin, din cand in cand este cea din titlu.

Mambojambo.


Supergirl

made for you

3600

Astept. Sa-mi reunesc gandurile. Sa-mi umplu degetele cu cuvinte. Nerostite. Astept ce o sa vina.

Nu stiu daca as vrea sa nu fiu atat de departe. Pentru ca aproape m-ar speria cumplit. Si poate ca aproape, in acest moment, nu ar mai umple golurile de fiecare zi cu urme de rost. Poate ca aproape nu ar mai face ca asteptarea sa se simta unica si sigura, intreaga, usor dureroasa si frumoasa.

Nu vreau sa am din nou 19 ani. Nu vreau sa retraiesc nimic. Vreau sa traiesc. Acum-uri noi in care sa pot fi regasita ca femeia care sunt. In care sa pot fi. Pentru ca este atat de usor sa fiu. Imi este permis sa fiu.

Iubesc acum-urile care-mi creaza o dependenta independenta de ratiunea mea. Pe care le astept sa se intample ca si cand ar fi miracole.

Am nevoie de miracole. Si de Tine.

Astept.


Supergirl

spatii

cuvinte care spun atat de putin in comparatie cu spatiile dintre ele...


Supergirl

MMM

Mi-ar prinde bine putina Magie.
Si-un strop de Minune.
Si-o pulbere de Miracol.

Ca sa-mi zguduie fiinta din toti rarunchii.
Sa ma scuture de lehamite.
Si sa ma trezeasca din starea de amorteala beata.

Imi fuge timpul prin viata precum sangele prin vene.
Nu pot tine pasul cu niciunul.
Mi-e urat de tot ce pana acum un pic de vreme insemna sublim.

Sunt martora vadita a propriei mele uimiri.


Supergirl

Aproape toamna

M-am intalnit cu toamna pe drum. Acum doua zile. Vartejuri de frunze galben-portocalii, rascoapte de arsita verii, trageau dupa ele surate verzi proaspat smulse din toate nervurile. Se inlantuiau in dans nebun cu stropii mari si proaspeti de cer innoptat.

Toamna e-n drum spre acasa la mine. I-am iesit in cale la munte desi nu stiam ca ma asteapta acolo, proaspata, vie, vuind usor ca un planset de bebe nou. Nu cred ca exista toamna mai frumoasa ca la Sinaia. Nu exista nume pentru toate culorile in care padurea se-mbraca sa-si primeasca scolarii lenesi, obositi de atata vacanta. Toamna se asterne peste locurile copilariei mele colorand cu sens dezolantul cartier.

In parc, in schimb, era inca vara. Si parca inca vara unui an 1900 si foarte un pic. Mergeam pe alei si aveam senzatia de trairi monocolore umplute grav de sunet de fanfara. Doamne si domni, copii, eu, Lili, vanzatorii de la chioscul de gogosi, Vali Caciula reinventand lupta cu viata, chipuri cunoscute, cu totii intram intr-un tablou actual al unei stari retro. Acolo, in parc, am vazut oameni fericiti. Cativa, e drept. Acolo, in parc, am vazut bucurie, pe-alocuri iubire si firesc.



Moment deplin in care el si ea, trecuti bine de primele doua tinereti, pasesc cald si carunt prin fata chioscului cu fanfara, mana in mana, suflet in suflet. Am inchis ochii si am incercat sa vad printre gandurile-mi pline de muzica rara. Vreau sa ajung femeia linistita in palma careia i se odihneste ultima iubire.



Nush de ce am asa un sentiment de dor de viata mea.


Supergirl

?!

Daca n-as mai gandi, as mai fi eu?!


Supergirl

Refuz

Nu mi-as fi imaginat vreodata ca am sa simt mai nimic. Parca m-ar fi parasit toate trairile. Sper ca e doar o chestie de moment in care ma regasesc pentru ca nu stiu ce sa fac cu ce mi se intampla. Si pentru ca nu stiu ce sa fac cu ce mi se intampla, refuz sa simt.


Supergirl

Vis Minunat

Acum ceva timp mi-am dorit ca visele mele sa moara. Acum vreau sa tina.
Nu stiu de ce... nu stiu cum... dar visez din cand in cand ceva. Ceva care ma face sa ma simt in vis cum nu m-am simtit niciodata real. E un fel de liniste profunda si un fel de asa trebuie sa fie... inexplicabil... adorabil... perfect.

Ma lasa perplexa fiecare gand despre acest gen de vis. Vreau sa stiu ce inseamna si de ce ma visez asa. Ce naiba se afla dincolo de mine de creez astfel de trairi si situatii in vise? Si de ce nu uit dupa ce ma trezesc?

E exact genul de liniste implinita pe care mi-l inspira Chasing Cars.
Poate de la melodie mi se trage.

In vis sunt reparata.


Supergirl

20:23

Ce-ar fi fost daca?

ppn

Noaptea e perfecta. Scuturata doar de palide franturi de vant si sunete de oras care se pregateste de culcare. Nu port amintirea unei nopti mai perfecte ca asta.

Ma pierd usor de suprafata vietii mele si ma privesc pe interior. Fire "intelepte" de temeri se ascund printre bucuriile care imi alearga pe sub piele. E ciudat de bine. Ma tot mir de mine cum de n-am fugit sa ma ascund dupa ganduri uscate.

Ma simt ajunsa de atat de multe lucruri bune si firesti. Sunt linistita. Si poate chiar un pic mai mult de atat.

Contez.
Uitasem ca e atat de-al naibii de bine sa contez.


Supergirl

Persoana mea

Omul care ma lasa sa fiu si nu-mi ingradeste fiinta. Cel care nu ma reneaga. Cel care nu ma face sa ma simt vinovata pentru ca sunt asa cum sunt. Cel care imi accepta trecutul, traieste cu mine in prezent si ramane deschis la eventualitatea unor momente viitoare.

Omul care ma face sa rad si care imi bucura fiinta. Cel care ma lasa sa plang, sa tip, sa fiu furioasa, sa fiu fericita fara sa-mi reproseze vreo vina a ceea ce simt.

Cel langa care nu imi este frica. De viata. De moarte. De iubire. De orice.
Cel spre care ma indrept atunci cand ma simt singura.

Barbatul care vede in mine un om minunat, un prieten sincer, o femeie speciala, un partener loial langa care timpul nu mai merita a fi masurat.

Barbatul pentru care sa nu fiu prea mult. Sau prea putin.

Barbatul care ma tine in brate, care ma atinge, care ma saruta cum nu m-a sarutat niciunul altul inainte.

Cel care ma critica neagresiv. Omul de la care invat. Cel de la care imi iau putere si spre care privesc atunci cand simt nevoia sa ma ancorez. Omul pe care-l respect cel mai mult si fara de care eu stiu ca as fi mai saraca.

Barbatul care ma iubeste in ciuda defectelor mele. Cel care ma iubeste pentru ceea ce am reusit sa devin si pentru ceea ce imi doresc sa ajung. Barbatul care crede in mine.

Barbatul pentru care insemn "acasa". Barbatul care poate vedea in mine mama unui baietel.

Barbatul care imi aduce liniste. Care imi face bine. Care ma face sa vreau sa fiu un om mai bun si o femeie perfecta. Cel pentru care sunt importanta, cel pentru care contez.

Barbatul care nu-mi vaneaza defectele si care ma iarta atunci cand gresesc.

Barbatul care isi doreste sa ploua pentru mine.
Barbatul care ma face sa ma simt femeie.

Barbatul care ma pastreaza.

Barbatul complex care ma duce dincolo de propriile mele limite ca sa-mi arate sa traiesc.

Barbatul caruia eu sa-i fiu persoana intocmai descrisa acum.

Persoana mea.

Am intalnit bucatele din persoana mea in barbatii din viata mea si fara de care nu as fi stiut acum sa spun nimic despre ce inseamna persoana mea.

Nu e un tipar ce am scris mai sus. Nu are cum sa fie. Eu sunt altfel de la un timp la altul, perceptiile si dorintele mele se modifica pe masura ce eu cresc. Am stiut tot timpul ce vreau dar nu am avut curaj sa recunosc. Nu sustin ca am acum acest curaj. Singura diferenta este ca acum am o definitie si prin cuvinte scrise, recunoscute si acceptate, am reusit sa conturez vag ideea.

Nu renunt la ideea de persoana mea.
Nu sunt facuta sa fiu de capul meu.
Ce rost ar avea toate de una singura? Ce rost as avea eu?


Supergirl

Miercuri

Am avut o zi buna. Si o seara frumoasa. Chiar daca am sters desenul de pe masa din bucatarie. Am sa ma furisez intre gandurile mele de dinainte sa adorm si am sa ma simt implinita. Nu toate zilele sunt bune precum a fost aceasta.

Abia astept sa vina maine. Sau poimaine. Seara.

Cred ca am invatat sa am rabdare. Si sa astept. Si in momentul asta din viata mea, rabdarea si asteptarea sunt trairi impresionant de calde si firesti prin care simt bucuria de a fi, de a imparti, de a apartine.

Ma simt ca si cand as astepta Craciunul. Imi impaturesc rabdarea in orele care trec si dospesc in mine sentimentul frumos caruia am sa ma las pagubasa. Nu vreau sa treaca timpul repede, netrait. Vreau sa-mi simt oasele trosnind.


Supergirl

klkn

Aseara am primit trei dorinte pe care am uitat sa mi le pun. Mi-am adus aminte azi noapte cand incercam sa dorm. Cred ca undeva in subconstientul meu m-am gandit toata seara la ele, din clipa in care am stiut ca am liber la trei dorinte. Spun asta pentru ca le-am exprimat imediat ce mi-am amintit ca am uitat de ele.

Astazi m-am gandit din nou la lucrurile pe care urmeaza sa le pierd pentru ca asa sta in firea lucrurilor. M-am fortat sa fac un lucru firesc si simplu de care imi era teama pentru ca stiam ca o sa ma doara. L-am facut. Si a durut. Sunt atat de egoista uneori. Si ma simt ca un copil rasfatat care nu vrea sa priceapa ca s-a facut mare. Pur si simplu nu vreau ca oamenii mei sa dispara.

Dorintele mele trei sunt lucruri posibile. Am si-o oarecare doza de realism. La care-as renunta uneori pentru ca pare sa nu ajute. Imi amintesc de vremea aia roza in care totul era posibil si dorintele se indeplineau. Si chiar asa era. Am crezut atat de tare in lumea mea. Si a venit J. si m-a scos din ea cu mine cu tot. Si acum na... mai du-te-napoi daca poti.

Uarevar...

Universul are treaba. Trebuie sa-mi indeplineasca trei dorinte.

Sunt cuminte. Incerc sa fiu. Sa simt. Sa-mi readun lumea.


Supergirl

Extra ordinar

Visez la ceva extra ordinar, ceva amazing, ceva about to happen. Ceva care sa intre in mine prin varfurile degetelor de la maini, care sa umble liber prin maine, rascolindu-ma, umplandu-ma de stare. Ceva care sa ramana. Definitiv.

N-am revenit de tot. Sunt inca plecata de langa mine dar simt cu fiecare zi, cu fiecare fir de voce, cu fiecare zambet pe care mi-l ofer ca ma intorc la mine. Ca sunt mai aproape.

M-am imaginat mai devreme ca pe o rufa proaspat spalata, alba, stoarsa bine-bine de fraiele intamplarilor, care acum zace libera la uscat, atarnata pe o culme, in soare, asteptand cuminte sa-si revina la viata, mai puternica, patata usor si iremediabil de experiente ale trecutului dar... curata.

Extra ordinar este ceea ce sunt. Amazing este ceea ce simt langa mine din cand in cand. About to happen este ceea ce sta la un pas de varful degetelor mele pentru ca inca nu am suficient curaj sa ma intind s-ating.

Ma simt vie si speciala. Extra ordinara.


Supergirl

Neok

Nu am avut niste zile stralucite. Nu sunt in cea mai buna perioada a vietii mele. Sau in cea mai buna forma. Nu sunt chiar ok. Desi spun tot timpul ca sunt ok. Sunt intr-atat de neok incat o pot recunoaste. Accept ca nu sunt ok. Si poate asa o sa treaca.

Nu sunt ok. Si imi este frica.


Supergirl

Another chance

hello!
hello!

do you need help?
who doesn't?

is that your heart?
ya.
big.
it's small now.
small?!
it was bigger before...
scary!
ya. that's my problem...

do you wanna get a cop of coffee?
ya?
ya.
now?
ya. now.

ok.
ok.


Supergirl

Requiem for my dreams

Ploaie si nesomn. Ascult cum se sparg stropi de frunzele din fata geamului meu. Ascult harsaitul indepartat al masinilor din fundal. Trosnetele lucrurilor obosite de timp care cedeaza sub presiunea timpului. Ma imaginez melc umbland grabit sa-si ajunga menirea.

In seara asta vecinii nu s-au mai certat. E liniste. Afara ploaia-si face molcoma de cap, Berly pe jumate doarme, pe jumate ma pandeste, vizibil iritat de zgomotul degetelor mele pe taste. E liniste. Ma-ntorc in mine sa duc putin din linistea acestei nopti. Sunt tulbure si inghit in sec de pofta unei nopti fierbinti. Parte lipsa ce-ar completa perfect o noapte neagra si uda cum e asta.

Mi-e dor de iubire.

Niste caini au inceput sa latre. Si nu mi se pare ca modifica starea. Dimpotriva. Au completat peisajul fonic al noptii mele cu urlete ferme de caine vagabond. Stiu ca or sa taca si linistea mea va fi de doua ori mai intensa, iar eu de doua ori mai tulbure. Si au tacut. Liniste cu zgomot de ploaie blajina.

Mi-e dor sa ma topesc.

Umbra de lustra. 01:15. Pungile lui Berly. Prize care pana mai ieri au trebuit a fi reparate. Sifonierul meu deschis. Un cap de om celebru pe-o coperta. Un turtle mic si verde de la Misona. Clopotelul de Caciun. Poza mea cu Ana Nanase. Pietre. Roz. Lumina. Aici e lumea mea. Lucrurile mele. Sanctuarul meu drag in care ma traiesc. Acasa. Aici am voie sa fiu. Aici am voie sa tip. Aici am voie sa plang. Aici am voie sa-mi exprim fericirea. Aici am voie sa fiu in toate felurile in care-mi vine sa fiu.

Mi-e dor sa fiu iubita.

Visez la un tatuaj. Mic. O sa am curaj vreodata sa mi-l fac? Nu stiu de ce-l vreau. Poate din dorinta pe care o avem cu totii de a fi deosebiti si altfel. Poate cand am sa ma fac mare...

Mi-e dor sa ma pierd.

Nu mi-e somn deloc. Sau nu vreau sa dorm. Nu vreau sa visez vise. Vise care ma trezesc amortita, care-mi chinuie stomacul, care-mi tulbura ziua si ma strica. Nu mai vreau sa visez. Vreau ca visele mele sa moara si sa pot simti linistea vinovata a unui parastas.

Mi-e dor de nopti fara vise, fara cuvinte, cu aburi de vin rosu, cu simturi incurcate, amestecate cu priviri si gesturi apasate. Mi-e dor de suav, caldura, soapte care sa-mi alunece pe sirea spinarii. Mi-e dor sa-mi amestec spatiul cu spatiul altcuiva. Mi-e dor sa urc pe culmi si-apoi sa le cobor sfarsita, usurata si nauca.

Mi-e dor sa uit sa gandesc.


Supergirl

Sunt...

Imi doresc atat de multe lucruri si cand le gasesc sau cand ele ma ajung pe mine... nu mai stiu ce sa fac cu ele. Si e oarecum minunat. Si miroase a bine. Si are gust de liniste.

Sunt o femeie norocoasa. Si am sa raman asa.
Sunt recunoscatoare. Ma bucur. De tot ce exista acum in viata mea. Pentru ca sunt.


Supergirl


PS:...kind of happy

Redundanta

Iubesc ploaia. Oricum, oricand, oriunde. Cu toate formele ei. Si nu pentru ca-mi hraneste dependenta de angoase ci pentru ca o simt ca pe cea mai sincera manifestare a naturii.

Nu am renuntat nici la visul derizoriu de a simti gustul ploii amestecandu-se cu gust de iubire proaspat intamplata.

Sunt atat de bine cand ploua...


Supergirl

Chasing

If I would chase a car... and catch it... I would know what to do with it... Should I start chasing cars again?



Supergirl

Verde

Am descoperit recent niste trairi in mine care au iesit afara fara sa-mi dau seama. Despre care nici nu stiam ca sunt atat de reale si puternice. Nici nu stiu daca sa ma bucur ca au iesit afara. Cert este ca ma simt vinovata. Le-am carat cu mine de ceva timp si acum nu pot realiza daca sunt adevarate sau sunt doar trairi hranite nejustificat de mine.

Imi pare rau... Si sunt intr-atat de slaba incat nu o pot spune decat aici.

Nu am drepturi sa cred lucruri despre oameni pe care nu-i cunosc, chiar daca am trait cu ei aproape o viata. Asa ca am sa ma opresc. Si sper ca asta sa faca din mine un om mai bun.

Am avut o zi frumoasa si as fi vrut sa scriu despre asta. Dar... vreau sa ajunga undeva in eter gandurile si (re)sentimentele pe care le-am purtat, sa se dizolve si sa dispara pentru totdeauna.

Cum naiba facem de strangem in noi toate deseurile emotionale? Ne atasam de ele si nu le mai dam drumul crezand ca astea fac parte din ceea ce suntem. La reciclat cu ele!


Supergirl

Acum. Aici. Astazi.

Stau in mijlocul vietii mele si ma uit luuuuuuuung la mine si la ce e in juru-mi. Sunt ca prinsa in mijlocul unui taifun care-si circula valtoarea in reluare, asteptand parca un semn de la mine ca sa se poata opri, ca sa poata respira, ca sa se poata reculege...

Imi plac "lucrurile" care-mi lasa urme in traire... care ma trezesc... care-mi umezesc ochii si-mi inmoaie mintea... care-mi amintesc ca sunt mai mult decat se poate vedea. Imi plac "lucrurile" care ma trec dincolo de mine, care ma ajuta sa razbesc, care-mi dau curaj sa fac pasi, sa merg si-apoi sa ajung la ceea ce sunt.

Ma impiedic de atatea ori de propria mea minte, de cuvinte, de ganduri care parca-si au singura menire sa existe in ciuda mea. Parca nu mi-ar fi suficient ca ma impiedic mereu, constant, de atatea minti ale altora. Am mai invatat sa ma lupt si cu a mea, in loc sa mi-o pastrez de aliat.

Gandurile ucid. Ucid trairea. Gandurile ucid momente si nasc idei. Gandurile nu lasa lucrurile sa curga, sa fie, sa se intample... Cum ar fi sa stim cu totii imediat care e drumul de iesire atunci cand esti prins in hatisul gandurilor?! Probabil ca am fi mai buni, mai sinceri, mai putin egoisti, mai putin invidiosi, mai liberi, mai relaxati, mai prinsi in prezent. Ego-urile ar disparea pentru ca ar ramane nehranite. Si nu am mai stii decat sa fim. Acum. Aici. Astazi.

Paradoxal, gandurile ma fac sa ma gandesc cum ar fi fara ganduri.

Iubesc "lucrurile" care curg si decurg simplu, anormal de firesc, fara complexitatea inutila a dependentelor emotionale cu care ne identificam si care ne dau iluzia ca ne completeaza.

Mi-e dor de mine. Asa cum stiu ca pot sa fiu.

Astazi a fost o zi in care nu mi-a fost teama.
Astazi a fost o zi in care m-am simtit mai putin defecta.
Astazi am stat in prezent.
Astazi mi-am zambit. Si pe dinafara... si pe dinauntru.

Si astazi se termina.
Vine maine.
Maine va fi acum. Aici. Astazi.


Supergirl

ALG

Intrezaresc stropi de maine. Si poimaine. Si mai apoi. Planuri mici care tind sa-mi iasa din minte pentru a se concretiza. Cu pasi mici pot face inconjurul lumii mele.
Ma uit in mine si mi-e bine. Mai bine decat ma gandeam ca as putea fi. Dat fiind... chestiile-trestiile...

Alegeri. Vad din nou ca am de ales. Si cules. Alegerile mele. Sunt libera de mine sa vad, sa constat, sa simt, sa aleg din nou pentru mine. Orice am eu chef sa aleg.

Ma tot intreb de ce nu m-am bucurat. Am inchis ochii si am adormit ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cand nu asta mi-am dorit. Si poate ca asta e: nu asta mi-am dorit.

Inca mai adun motive sa spun nu. Recunosc. Imi vine inca sa storc si cea mai infima posibilitate de a mai ramane ceva. Probabil mi-e teama ca daca mai ramane si o bucatica mica, o sa creasca la loc mare sau... si mai mare.

Viata e frumoasa, plina de lucruri bune!


Supergirl

Zi

E o zi frumoasa! Ziua mea! Si am sa ma bucur de ea!

Imi amintesc cu drag si dor de ziua asta, asa cum se intampla ea acum multi, multi ani. Veselie, oameni dragi, mancare, bautura si cadouri prezente sa bucure fiinta celei mai dragi persoane din viata mea. Si eram geloasa si invidioasa pentru ca nimeni nu-si amintea si de mine.

Acum... as renunta la multe lucruri sa resimt gelozia si invidia de atunci doar pentru cateva clipe dintr-o zi de atunci, cand mama inca era.

Mi-au ramas amintiri firesti ale clipelor minunate si senzatia dulce ca mama e acolo... oriunde ar fi acolo.

Am sa ma bucur de ziua asta ca si cand ar fi ziua ei!


Supergirl

A sunat de intrare

Am fost in pauza. Desi soneria a tot sunat. De atatea ori. M-am facut ca nu aud. Ca nu stiu ce-i aia. Ca nu exista. Ca nu s-a inventat. Pana mi-a urlat in stomac. Si nu s-a mai oprit. Urla in continuare. Zgomot stupid plin de evidenta. Imi rade-n stomac de parca nici n-as fi. Imi rade obscen si-mi vibreaza fiinta amintindu-mi constant ca exist.

Am fost in pauza. M-am pierdut iar in tiparul pe care l-am mostenit si care m-a ademenit cu senzatia falsa de bine. Am fost in pauza. Si m-am stricat la loc.

Viata mea are sens. Unic. Doar inainte.


Superbrokengirl