Albastra

Astazi am fost de acord sa imi instrainez copilaria.

Ma simt atat de mare. Degeaba mare. Sunt la fel de neputincioasa ca atunci cand eram copil, doar ca acum stiu ca sunt neputincioasa.

Imi doresc atat de mult sa regasesc copilarie in jurul meu. Sa aud rasete, lucruri spargandu-se, plansete. Oare reusim vreodata sa trecem peste doliul copilariei?

Cineva mi-a spus odata ca oamenii care tin de amintiri si pastreaza tot felul de lucruri sunt oameni slabi. Care aleg sa ramana agatati in trecut decat sa-l accepte ca atare si sa mearga mai departe. Sunt atat de trista ca nici nu imi vine sa dezbat chestia asta. Sau pur si simplu nu stiu. Asa cum nu stiu milioane de lucruri pe care as vrea sa le stiu.

Ma inconjoara tot felul de temeri. Si chestia urata din stomac nu vrea sa plece. Oricat de mult m-as concentra. Stiu ca gandurile bune sunt mai puternice decat gandurile rele dar…

Imi vine sa scot capul pe geam si sa strig lumii sa nu mai fie rea, sa nu mai minta, sa cer oamenilor sa se iubeasca si atat, sa nu se mai desparta… sa fie oameni… ca nu e asa de greu!

Ufff… sunt albastra

As vrea sa nu mai fumez. As vrea sa fiu mai buna. As vrea sa stiu mereu cand trebuie sa tac. As vrea sa stiu cat sa spun si cum sa spun. As vrea sa stiu sa ma opresc. As vrea sa stiu cum sa persist in bine atunci cand mi se intampla. As vrea sa fiu roz. As vrea sa ajung la mine si sa raman acolo. As vrea sa nu mai vreau. As vrea doar sa fie. As vrea sa nu mai vreau lucrurile pe care nu le pot avea. As vrea sa aud o voce care sa imi spuna ca totul va fi bine. As vrea sa ma intorc in visul de acum doua nopti.

Sunt ok. Ma incapatanez sa cred ca sunt ok. Chiar daca sunt albastra.
Sunt ok. Doar supergirls don’t cry… supergirls just fly…

Supergirl

Poate... vremea

Poate ma straduiesc prea mult si uit sa am rabdare. Uit sa raman in asteptarea lucrurilor care vin de la sine si ma trezesc iesind in intampinarea lor schimbandu-le menirea.

Poate imi doresc milioane de lucruri deodata, acum… si uit ca asta ma face egoista.

Poate ca realitatile mele sunt parte iluzii si esuez in a face diferenta. Poate ca tigara nu ma face sa ma simt mai bine.

Poate ca ma agat prea mult de lumi care nu-mi apartin, amagindu-ma cu dorinta ca lumile se pot uni. Macar ca doua paralele… la un infinit.

Poate ca binele meu e raul altora.

Poate ca departarea este o forma de apropiere.

Poate necuvintele sunt un mod de a spune ceva.

Poate sunt un melc care vrea din tot sufletul lui mic sa alerge.

Imi doresc atat de mult sa fiu fara cusur, sa fiu perfecta, matura, inteleapta. Dar… e greu. Si simt cum imi alunec printre degete din cand in cand.

Ma enerveaza vremea de afara. Ma face sa fiu trista si sa ma simt singura. Si sa simt lipsa. Dor. Apropiere. Brate. Vorbe. Semne.

Vremea de afara. Ce bine ca exista vremea de afara… ca sa pot da vina pe ea.

Ufff!!!


Supergirl

My J

Safe. Dulce. Complex. Onest. Unic.


Supergirl

Cunilele

Cica ninge la Sinaia in Martie ca intr-un basm de Decembrie! Expresia nu-mi apartine. Apartine aceleasi super femei care detine licenta si pentru Cunilele.

By the way... ninge pe dreacu!!!

Despre Cunilele. Nu le pot descrie. Trebuie sa le vezi ca sa iti dai seama. Ca sa nu mai vorbesc despre favoarea unica. Nimic nu se compara cu o Cunilela proaspata. Oricum... genial. Si asta cu genial... din nou nu-mi apartine. N-am cuvinte originale la mine in seara asta.

Ma pregatesc de iesit in oras. Si sunt kind of happy. Sunt acasa. Mai acasa decat acasa.

Cunilele.


Supergirl

To be... or not to be... Melc

Un melc bate la usa unui urs. Iese ursul, se zgaieste, nu vede pe nimeni, dupa care se uita in jos si da de melc. Enervat, il ia pe melc de guler si-l azvarle cat poate de departe. Dupa 6 luni se aud iar batai in usa ursului, care iese din casa si da cu ochii de melc. Melcul, nervos: - Ia asculta, ba, ce-a fost faza asta de adineauri?!?!