Blue sheets.
Blue T-shirt.
Blue smoke.
Blue me.
Supergirl
joi, 25 februarie 2010
miercuri, 24 februarie 2010
Freaking out
I am freaking out. And in. While I am drinking a glass of wine. Red.
I am what I am. I do what I do.
And I am freaking out.
I am trying to keep the special. I am trying to keep myself while I am freaking out.
I won't go. I won't sleep. I won't breath until...
I believe in miracles. I believe in special. I believe in love. I believe in me.
I... I... I... How could I escape from the illusory me that grew inside of my person while me was everything that I could find for some time!?
It's just a day. A worse day then yesterday. A normal day. Nothing special. Except the fact that minutes can turn you back in time. And keep you there for another minutes until reality comes back and freaks you out. And in.
Uarevar...
My second glass is almost empty. And I am still freaking out.
I love English. It makes my freaking thoughts seem beautiful. Yes. I am hiding again behind an illusion. Who says I don't have the right to do it if it makes me feel human?!
I am a freaked out Supergirl ready to escape in her pijamas and another glass of wine.
Life is wonderful. When there are eyes to see it, hands to touch it and I to feel it.
Supergirl
PS: I can hardly wait for tomorrow... as today is freaking me out.
I am what I am. I do what I do.
And I am freaking out.
I am trying to keep the special. I am trying to keep myself while I am freaking out.
I won't go. I won't sleep. I won't breath until...
I believe in miracles. I believe in special. I believe in love. I believe in me.
I... I... I... How could I escape from the illusory me that grew inside of my person while me was everything that I could find for some time!?
It's just a day. A worse day then yesterday. A normal day. Nothing special. Except the fact that minutes can turn you back in time. And keep you there for another minutes until reality comes back and freaks you out. And in.
Uarevar...
My second glass is almost empty. And I am still freaking out.
I love English. It makes my freaking thoughts seem beautiful. Yes. I am hiding again behind an illusion. Who says I don't have the right to do it if it makes me feel human?!
I am a freaked out Supergirl ready to escape in her pijamas and another glass of wine.
Life is wonderful. When there are eyes to see it, hands to touch it and I to feel it.
Supergirl
PS: I can hardly wait for tomorrow... as today is freaking me out.
marți, 23 februarie 2010
luni, 22 februarie 2010
Viata mea
Sunt profund recunoscatoare pentru viata mea, asa cum e ea, cu bune si rele. Relele imi amintesc ca sunt om si e ok. Ma fac sa ma simt sensibila, vulnerabila, singura... lucruri care ma fac sa ma intorc dinspre mine spre cei dragi care sunt langa mine, care ma iubesc si, de fapt... asta e tot ce conteaza. Persoanele sunt tot ce conteaza. Persoanele dragi din viata mea. Familia, prietenii, colegii, J, Misona, Berly. Si eu.
Imi place viata mea si ma surprind tot mai des zambind, simtindu-ma bine eu cu mine, eu cu mine in viata mea. In pofida tuturor relelor si neajunsurilor si rautatilor care ma ating, eu ma simt bine. Nu imi dau seama daca am ajuns la un echilibru. Nici nu vreau sa ma gandesc. Uneori e mai bine sa nu gandesc. Doar sa fiu.
Si sunt.
Supergirl
Imi place viata mea si ma surprind tot mai des zambind, simtindu-ma bine eu cu mine, eu cu mine in viata mea. In pofida tuturor relelor si neajunsurilor si rautatilor care ma ating, eu ma simt bine. Nu imi dau seama daca am ajuns la un echilibru. Nici nu vreau sa ma gandesc. Uneori e mai bine sa nu gandesc. Doar sa fiu.
Si sunt.
Supergirl
duminică, 21 februarie 2010
Jomebody to count on
Sunt blocata intre o teribila durere de cap si mii de ganduri. Ma simt inchisa in propriul meu cap care se incapataneaza sa ramana obtuz.
Sunt blocata.
Si totusi... sentimentul de bine nu ma paraseste. Devine din ce in ce mai sigur cu o constanta care ma deruteaza.
Sub durerea de cap si miile de ganduri e bine, cald, J, sigur. As vrea sa pot ramane sub miile de ganduri definitiv, acolo unde nelupta cu lucrurile care se vor traite din tot dinadinsul imi da o stare de plictis.
Acum ceva ore, in noapte, am trait un moment de o exaltare nefireasca. Am fost prinsa, cuprinsa, tinuta si pierduta intr-o clipa de-o fericire inexplicabila. Si am stiut ca totul va fi bine, no matter what. 'Cause I know I have Jomebody to count on.
Supergirl
Sunt blocata.
Si totusi... sentimentul de bine nu ma paraseste. Devine din ce in ce mai sigur cu o constanta care ma deruteaza.
Sub durerea de cap si miile de ganduri e bine, cald, J, sigur. As vrea sa pot ramane sub miile de ganduri definitiv, acolo unde nelupta cu lucrurile care se vor traite din tot dinadinsul imi da o stare de plictis.
Acum ceva ore, in noapte, am trait un moment de o exaltare nefireasca. Am fost prinsa, cuprinsa, tinuta si pierduta intr-o clipa de-o fericire inexplicabila. Si am stiut ca totul va fi bine, no matter what. 'Cause I know I have Jomebody to count on.
Supergirl
miercuri, 17 februarie 2010
Pentru Misona
Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri. Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare de maionezã gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.
Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan,. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor "pliiin"!
Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs. "Acum" a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, "as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii si pasiunile voastre, si cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã."
"Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte."
"Dacã veti începe cu nisipul," a continuat el "nu veti mai avea unde sã puneti mingile de golf si pietricelele."
"La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine."
"Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta... Joacã-te cu copiii, fã-ti controale medicale periodic, iesi în oras la cinã, joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip."
Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit "Mã bucur cã întrebi asta,ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten."
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.
Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan,. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor "pliiin"!
Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs. "Acum" a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, "as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii si pasiunile voastre, si cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã."
"Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte."
"Dacã veti începe cu nisipul," a continuat el "nu veti mai avea unde sã puneti mingile de golf si pietricelele."
"La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine."
"Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta... Joacã-te cu copiii, fã-ti controale medicale periodic, iesi în oras la cinã, joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip."
Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit "Mã bucur cã întrebi asta,ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten."
Ne
Ma simt din ce in ce mai femeie. Si din ce in ce mai putin Supergirl. Si asta ma sperie putin. Pentru ca Supergirl e Supergirl… Supergirls don’t cry, Supergirls just fly.
Sunt in nezbor acum. Din ce in ce mai mult cu picioarele pe pamant. E o senzatie care ma trezeste din visare si ma izbeste de real. Ma scoate din roz si ma murdareste de gri.
Nu-mi plac tranzitiile. Ma deruteaza. Ma nelinistesc si ma fac sa ma simt nefiresc.
Nu-mi place noroiul de afara pe care il aduc pe ghete atunci cand intru in casa. Oricat m-as sterge pe pres, noroi tot intra in casa.
Azi sunt intr-una din zilele in care stiu, sunt constienta, ca inevitabil in drumul meu vor fi bolovani. Si decat sa imi continui drumul pregatindu-ma sa sparg bolovanii, imi vine mai bine sa nu plec. Ba chiar sa ma intorc pe drumul pe care il stiu deja si care nu mai are ce surprize gri sa imi ofere.
Ce bine ca azi e doar azi. Si ca maine va fi maine. Pentru ca maine nu o sa imi mai fie teama sa merg mai departe pe drum, indiferent de cat de mari ar fi bolovanii.
Sunt nelinistita, nesigura, neaici. Dar nesingura.
M-au intristat cateva lucruri azi. Mi-e dor de mama. Si doare al dracu. Bulu e bolnav si e singur. Si asta doare al dracu. Chiar vreau sa fiu Supergirl si sa pot face lucruri super, dar Superlucruri. Si nu sunt. Sunt femeie. Si nu stiu de ce ma intristeaza atat de mult sa fiu femeie. De ce -si nu am sa vorbesc urat- se simte a fi atat de greu sa fii femeie uneori!?!?!?!!? Poate pentru ca se asteapta de la mine sa fiu nefemeie?!??! Whatever… Sunt obosita si necerebrala.
Dar… sunt ok. Sunt ok.
Nesemnat
Sunt in nezbor acum. Din ce in ce mai mult cu picioarele pe pamant. E o senzatie care ma trezeste din visare si ma izbeste de real. Ma scoate din roz si ma murdareste de gri.
Nu-mi plac tranzitiile. Ma deruteaza. Ma nelinistesc si ma fac sa ma simt nefiresc.
Nu-mi place noroiul de afara pe care il aduc pe ghete atunci cand intru in casa. Oricat m-as sterge pe pres, noroi tot intra in casa.
Azi sunt intr-una din zilele in care stiu, sunt constienta, ca inevitabil in drumul meu vor fi bolovani. Si decat sa imi continui drumul pregatindu-ma sa sparg bolovanii, imi vine mai bine sa nu plec. Ba chiar sa ma intorc pe drumul pe care il stiu deja si care nu mai are ce surprize gri sa imi ofere.
Ce bine ca azi e doar azi. Si ca maine va fi maine. Pentru ca maine nu o sa imi mai fie teama sa merg mai departe pe drum, indiferent de cat de mari ar fi bolovanii.
Sunt nelinistita, nesigura, neaici. Dar nesingura.
M-au intristat cateva lucruri azi. Mi-e dor de mama. Si doare al dracu. Bulu e bolnav si e singur. Si asta doare al dracu. Chiar vreau sa fiu Supergirl si sa pot face lucruri super, dar Superlucruri. Si nu sunt. Sunt femeie. Si nu stiu de ce ma intristeaza atat de mult sa fiu femeie. De ce -si nu am sa vorbesc urat- se simte a fi atat de greu sa fii femeie uneori!?!?!?!!? Poate pentru ca se asteapta de la mine sa fiu nefemeie?!??! Whatever… Sunt obosita si necerebrala.
Dar… sunt ok. Sunt ok.
Nesemnat
sâmbătă, 13 februarie 2010
luni, 8 februarie 2010
Life happens...
…from some time. All the time.
Would there be anything else more natural than the fact that… life happens?!
No.
Supergirl
Would there be anything else more natural than the fact that… life happens?!
No.
Supergirl
vineri, 5 februarie 2010
“Da. Dar ai treizeci de ani!!!”
A fost o zi cam naspa. Incepusem sa uit ca zilele pot deveni naspa chiar si atunci cand ma trezesc fericita cu picioarele pierdute printre alte picioare.
Cineva mi-a reamintit astazi ca am treizeci de ani. Un doctor. E prima persoana care imi spune atat de cu mila, cu o fata schimonosita de regret “Da. Dar ai treizeci de ani!!!” Instant am simtit ca sunt prinsa intre doua locomotive care se ciocnesc. What the fuck?!?! M-am simtit perisabila si aproape expirata. Uarevar… as vrea sa nu mai gandesc in ani, in timp care trece sau in timp care mi-a mai ramas. As vrea sa nu ma afecteze negativ ca am treizeci de ani. Si doua luni.
N-are doctorul nicio vina de cum ma simt eu. In general, n-are nimeni nicio vina si niciun merit de cum ma simt eu.
Ce bine ca pot sa scriu. Mi-e bine cu mine aici. Ma face ceva mai constienta si imi da o oarecare incredere. Si un pic de shforta.
Maine va fi o zi minunata. Chiar daca picioarele mele se vor trezi singure.
Supergirl
Cineva mi-a reamintit astazi ca am treizeci de ani. Un doctor. E prima persoana care imi spune atat de cu mila, cu o fata schimonosita de regret “Da. Dar ai treizeci de ani!!!” Instant am simtit ca sunt prinsa intre doua locomotive care se ciocnesc. What the fuck?!?! M-am simtit perisabila si aproape expirata. Uarevar… as vrea sa nu mai gandesc in ani, in timp care trece sau in timp care mi-a mai ramas. As vrea sa nu ma afecteze negativ ca am treizeci de ani. Si doua luni.
N-are doctorul nicio vina de cum ma simt eu. In general, n-are nimeni nicio vina si niciun merit de cum ma simt eu.
Ce bine ca pot sa scriu. Mi-e bine cu mine aici. Ma face ceva mai constienta si imi da o oarecare incredere. Si un pic de shforta.
Maine va fi o zi minunata. Chiar daca picioarele mele se vor trezi singure.
Supergirl
Mambojambo
Patru pereti roz. Si o usa albastra. Intredeschisa. E curent. Curent care ma trage spre realitatile lumilor de dincolo de usa. Am picioarele reci. Frigul inca nu mi-a atins nasul. Miroase bine dincolo de usa. Simt parfumuri albastre, obiective. Inchid ochii. Incerc sa imi imaginez cum arata lumea dincolo de pragul roz. Oricat de teama mi-ar fi… sentimentul ramane la fel de sigur un sentiment de bine. Ceea ce ma face sa vreau al naibii de mult sa parasesc peretii roz, macar pentru o vreme, si sa ma reamestec in orice s-ar afla dincolo de usa.
Refac traseul pasilor pe care i-am facut pana acum spre usa intredeschisa. Pasii mei marunti plini de ezitari si nedumeriri fericite s-au lasat impinsi de la spate spre ceea ce le era atat de trait si cunoscut, dar in acelasi timp nou si curios. Pasii mei curajosi si neincrezatori s-au luptat cu tremurul picioarelor mele ingrozite de teama lucrurilor demult traite, demult stiute. Si s-au asternut unul in fata celuilalt. Firesc.
Ma surprinde sentimentul de bine pe care il simt acum, chiar daca am temeri si sunt confuza. Inca exista acel ceva in mine care incearca sa iasa la suprafata sub forma de lacrimi, frica si deznadejde. Dar e prea tarziu acum pentru ceva-ul asta. Nu mai exista decat intr-o forma latenta, muribunda. Nu-l mai alimenteaza nimic.
Vreau sa fug pe usa. Chiar vreau. Si o sa se intample. No matter what. Pentru ca stiu ca dincolo de usa is the love I need to see me through. Aud. Simt. Cred.
Doar ca… e inca atat de bine si sigur intre iluzia peretilor mei roz.
Supergirl
Refac traseul pasilor pe care i-am facut pana acum spre usa intredeschisa. Pasii mei marunti plini de ezitari si nedumeriri fericite s-au lasat impinsi de la spate spre ceea ce le era atat de trait si cunoscut, dar in acelasi timp nou si curios. Pasii mei curajosi si neincrezatori s-au luptat cu tremurul picioarelor mele ingrozite de teama lucrurilor demult traite, demult stiute. Si s-au asternut unul in fata celuilalt. Firesc.
Ma surprinde sentimentul de bine pe care il simt acum, chiar daca am temeri si sunt confuza. Inca exista acel ceva in mine care incearca sa iasa la suprafata sub forma de lacrimi, frica si deznadejde. Dar e prea tarziu acum pentru ceva-ul asta. Nu mai exista decat intr-o forma latenta, muribunda. Nu-l mai alimenteaza nimic.
Vreau sa fug pe usa. Chiar vreau. Si o sa se intample. No matter what. Pentru ca stiu ca dincolo de usa is the love I need to see me through. Aud. Simt. Cred.
Doar ca… e inca atat de bine si sigur intre iluzia peretilor mei roz.
Supergirl
luni, 1 februarie 2010
You Got the Love
Sometimes I feel like throw my hands up in the air
I know I can count on you
Sometimes I feel like saying "Lord I just don't care"
But you've got the love I need to see me through
Sometimes it seems that the going is just too rough
And things go wrong no matter what I do
Now and then it seems that life is just too much
But you've got the love I need to see me through
When food is gone you are my daily meal
When friends are gone I know my savior's love is real
Your love is real
Time after time I think "Oh Lord what's the use?"
Time after time I think it's just no good
Sooner or later in life, the things you love you loose
But you got the love I need to see me through
I know I can count on you
Sometimes I feel like saying "Lord I just don't care"
But you've got the love I need to see me through
Sometimes it seems that the going is just too rough
And things go wrong no matter what I do
Now and then it seems that life is just too much
But you've got the love I need to see me through
When food is gone you are my daily meal
When friends are gone I know my savior's love is real
Your love is real
Time after time I think "Oh Lord what's the use?"
Time after time I think it's just no good
Sooner or later in life, the things you love you loose
But you got the love I need to see me through
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
