Semn

Sunt in drum spre ceea ce vreau sa fiu. Chiar imi pot intrezari calea, serpuind spre viitor, calea mea care se ingusteaza spre orizontul fara capat. Pasesc in fiecare zi pe calea vietii mele. Imi place ce las in urma. Ma bucur de pasul de acum. Privesc cu nerabdare si incantare la bucatica de drum pe care voi calca maine. Mai am o singura teama de infrant. Teama ca atunci cand voi atinge orizontul voi avea ambele maini libere.

Incerc sa nu mai devin dependenta de lucruri, emotii sau persoane. Dar... inca nu imi iese. Acum ma simt dependenta de ceea ce se intampla cu mine si lumea mea la cea mai mica adiere de IM.

Ma simt coplesita de lucruri bune si frumoase pentru ca nu vreau sa lupt ca sa se mentina. Vreau doar sa se intample, sa vina, sa fie in continuare. Si nu pentru ca cred ca merit. Ci pentru ca eu cred ca din asta e facuta viata si ca asa trebuie sa fie.

Daca intind bratele imi pot cuprinde lumea si o pot strange la piept. Si simt ca apartin.

Zambesc printre lacrimi de emotie. Semn. Inca un semn, primul. El primul.
Ma simt atinsa, luminata, inconjurata si patrunsa de tot ce inseamna IM.

Sunt... femeie.

Multumesc!


Supergirl