Stiam eu ca 4 e my lucky number!
E atat de adevarat ca o clipita poate rasturna un om mare facandu-l sa devina mic la loc...
Supergirl
Se afișează postările cu eticheta roz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta roz. Afișați toate postările
vineri, 4 aprilie 2014
luni, 18 noiembrie 2013
vineri, 1 martie 2013
miercuri, 20 februarie 2013
vineri, 5 februarie 2010
Mambojambo
Patru pereti roz. Si o usa albastra. Intredeschisa. E curent. Curent care ma trage spre realitatile lumilor de dincolo de usa. Am picioarele reci. Frigul inca nu mi-a atins nasul. Miroase bine dincolo de usa. Simt parfumuri albastre, obiective. Inchid ochii. Incerc sa imi imaginez cum arata lumea dincolo de pragul roz. Oricat de teama mi-ar fi… sentimentul ramane la fel de sigur un sentiment de bine. Ceea ce ma face sa vreau al naibii de mult sa parasesc peretii roz, macar pentru o vreme, si sa ma reamestec in orice s-ar afla dincolo de usa.
Refac traseul pasilor pe care i-am facut pana acum spre usa intredeschisa. Pasii mei marunti plini de ezitari si nedumeriri fericite s-au lasat impinsi de la spate spre ceea ce le era atat de trait si cunoscut, dar in acelasi timp nou si curios. Pasii mei curajosi si neincrezatori s-au luptat cu tremurul picioarelor mele ingrozite de teama lucrurilor demult traite, demult stiute. Si s-au asternut unul in fata celuilalt. Firesc.
Ma surprinde sentimentul de bine pe care il simt acum, chiar daca am temeri si sunt confuza. Inca exista acel ceva in mine care incearca sa iasa la suprafata sub forma de lacrimi, frica si deznadejde. Dar e prea tarziu acum pentru ceva-ul asta. Nu mai exista decat intr-o forma latenta, muribunda. Nu-l mai alimenteaza nimic.
Vreau sa fug pe usa. Chiar vreau. Si o sa se intample. No matter what. Pentru ca stiu ca dincolo de usa is the love I need to see me through. Aud. Simt. Cred.
Doar ca… e inca atat de bine si sigur intre iluzia peretilor mei roz.
Supergirl
Refac traseul pasilor pe care i-am facut pana acum spre usa intredeschisa. Pasii mei marunti plini de ezitari si nedumeriri fericite s-au lasat impinsi de la spate spre ceea ce le era atat de trait si cunoscut, dar in acelasi timp nou si curios. Pasii mei curajosi si neincrezatori s-au luptat cu tremurul picioarelor mele ingrozite de teama lucrurilor demult traite, demult stiute. Si s-au asternut unul in fata celuilalt. Firesc.
Ma surprinde sentimentul de bine pe care il simt acum, chiar daca am temeri si sunt confuza. Inca exista acel ceva in mine care incearca sa iasa la suprafata sub forma de lacrimi, frica si deznadejde. Dar e prea tarziu acum pentru ceva-ul asta. Nu mai exista decat intr-o forma latenta, muribunda. Nu-l mai alimenteaza nimic.
Vreau sa fug pe usa. Chiar vreau. Si o sa se intample. No matter what. Pentru ca stiu ca dincolo de usa is the love I need to see me through. Aud. Simt. Cred.
Doar ca… e inca atat de bine si sigur intre iluzia peretilor mei roz.
Supergirl
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
normal
ma trezesc cu cuvantul asta in mine din ce in ce mai des. ca si cand ar fi normal. ca si cand normal ar insemna firesc. ca si cand firesc n-ar mai fi ceva atat de rar de atins.
normal
simt. gust. miros. ating. normal. firesc. si atata liniste care se aseaza nestingherita printre gandurile mele care inca se razvratesc sa se agate de judecati. si pre...judecati.
normal
real.
incerc sa folosesc cuvinte mici dar... orisicat as incerca, niciun cuvant nu mi se pare mic. iar normal... pare cel mai mare dintre ele.
fugeam de normal si dupa normal tanjeam. si na... normal. atat de normal ca sperie... putin. atat cat e normal sa sperie.
si pe langa asta... parca se lasa si o ceata de certitudine si siguranta. ca si cand si astea ar fi ceva normal.
incerc sa nu judec. si sa nu pre...judec. incerc sa imi incui mintea in spatele fiintei mele, acolo unde nu poate ajunge nimeni... nici macar eu. incerc doar sa simt. si sa fiu aici. acum. si sa fac din asta un normal firesc.
Supergirl
ps: it's like love in time of cholera...
normal
simt. gust. miros. ating. normal. firesc. si atata liniste care se aseaza nestingherita printre gandurile mele care inca se razvratesc sa se agate de judecati. si pre...judecati.
normal
real.
incerc sa folosesc cuvinte mici dar... orisicat as incerca, niciun cuvant nu mi se pare mic. iar normal... pare cel mai mare dintre ele.
fugeam de normal si dupa normal tanjeam. si na... normal. atat de normal ca sperie... putin. atat cat e normal sa sperie.
si pe langa asta... parca se lasa si o ceata de certitudine si siguranta. ca si cand si astea ar fi ceva normal.
incerc sa nu judec. si sa nu pre...judec. incerc sa imi incui mintea in spatele fiintei mele, acolo unde nu poate ajunge nimeni... nici macar eu. incerc doar sa simt. si sa fiu aici. acum. si sa fac din asta un normal firesc.
Supergirl
ps: it's like love in time of cholera...
marți, 29 decembrie 2009
Acum
Vreau sa pacalesc timpul si sa ramana acum. Acum cand picioarele mele nu mai sunt atat de reci. Acum cand aflu ca si nasul meu este rece.
Vreau sa raman prinsa in clipa de acum cand miscarile imi trezesc toate simturile si-mi dezamortesc fiinta fortandu-ma sa fiu prezenta si constienta ca acum este certitudinea suprema a faptului ca sunt.
Vreau sa raman acum. Libera si fericita. Cu urme de rost care imi trezesc un placut sentiment de teama.
Supergirl
Vreau sa raman prinsa in clipa de acum cand miscarile imi trezesc toate simturile si-mi dezamortesc fiinta fortandu-ma sa fiu prezenta si constienta ca acum este certitudinea suprema a faptului ca sunt.
Vreau sa raman acum. Libera si fericita. Cu urme de rost care imi trezesc un placut sentiment de teama.
Supergirl
sâmbătă, 22 august 2009
Fara cuvinte
Citindu-le pe ale tale, ale mele palesc...
E o intamplare? desi nimic nu e ceea ce pare
Sau e?! Daca e intamplare atunci e o minune!
E cea mai calda raza de soare si cea mai orbitoare
E o furtuna sau un vartej, e o tornada ce m-a luat din univers.
M-a dus departe, iar, in visare, si-ti multumesc!
E atat de ciudat, cuvinte, atat de mici si neinsemnate,
Rostite cu drag si patima, unde pot duce, sau ce pot aduce!
Liniste, dorinta, nelinisti, aprecieri, si sunt doar cuvinte.
Sunt doar un mijloc, o unealta, sunt totul la un moment dat,
De vin din suflet, de vin din minte si-s simtite.
M-ai intrigat, m-ai fascinat, m-ai bulversat, m-ai schimbat,
M-ai trezit, te-am ascultat, dar nu, nu m-am saturat.
Esti, parca o poveste, sau poate chiar asta esti!
Dar sigur esti o minune!
D.
E o intamplare? desi nimic nu e ceea ce pare
Sau e?! Daca e intamplare atunci e o minune!
E cea mai calda raza de soare si cea mai orbitoare
E o furtuna sau un vartej, e o tornada ce m-a luat din univers.
M-a dus departe, iar, in visare, si-ti multumesc!
E atat de ciudat, cuvinte, atat de mici si neinsemnate,
Rostite cu drag si patima, unde pot duce, sau ce pot aduce!
Liniste, dorinta, nelinisti, aprecieri, si sunt doar cuvinte.
Sunt doar un mijloc, o unealta, sunt totul la un moment dat,
De vin din suflet, de vin din minte si-s simtite.
M-ai intrigat, m-ai fascinat, m-ai bulversat, m-ai schimbat,
M-ai trezit, te-am ascultat, dar nu, nu m-am saturat.
Esti, parca o poveste, sau poate chiar asta esti!
Dar sigur esti o minune!
D.
miercuri, 20 mai 2009
Ana Nănase
Eu sunt Ana Nanase.
Acum ceva timp ma vaitam ca nu mai sunt copil, imi aminteam cu nostalgie vremurile copilariei mele si tanjeam adulta dupa negrijile de atunci.
Acum... acum o redescoper pe Ana Nanase. Ana Nanase exista inca puternic in fiinta mea si vreau sa o aduc la suprafata. Vreau sa retraiesc bucuriile si tristetile lumii mele de atunci. Vreau sa imi redoresc la fel de cu nerabdare sa cresc mare.
"Vreau sa fiu mica!" a fost unul dintre lucrurile pe care le-am strigat de foarte multe ori, dar nu m-am gandit nicio clipa cum as putea redeveni mica. Nici nu imi mai amintesc exact cum mi-am adus aminte de Ana Nanase. Ideea este ca... asta e ideea. Pot fi mica, mare fiind.
Vreau sa ma retrag in lumea mea si sa ma retraiesc. As retrai atat de multe momente si zile. Imi doresc sa retraiesc zile si seri cu mama. Imi este atat de dor de ea. Ma bucur ca imi este.
Uneori simt nevoia sa fiu copil, sa ma rup de lumea asta plina cu oameni mari pe care imi doresc sa ii inteleg si sa ma joc, sa alerg, sa tip, sa rad, sa ma murdaresc, sa mananc cu mainile murdare, sa mai cer inca cinci minute de stat afara, sa ascund carnetul cu note proaste, sa scriu biletele de dragoste, sa ma intorc de la scoala printre mormane de frunze aurii, sa ma joc cu Tomita, sa ma cert cu fratimiu, sa sar elasticul, sa deranjez vecinii... si alte lucruri importante.
Acum am momente in care incerc sa asociez trairi de acum cu trairi de atunci, astfel incat sa imi creez iluzia unui moment Ana Nanase. Si reusesc uneori. Atunci cand nesocotesc o grija de om mare, sau atunci cand ma prostesc cu Misona, sau atunci cand il alint be Berly, sau atunci cand imi fac planuri despre cum va arata viata mea atunci cand voi creste mare.
Si... atunci cand ma voi face mare, am sa fiu tot ce nu pot sa fiu acum cand sunt mica.
Supergirl
vineri, 8 mai 2009
All the single ladies
Grupulet vesel. Trei gagici. Glume, zambete, haz de necaz, barfe, discutii "filosofice", despre ei, despre noi. All the single ladies.
De un pic de timp merg doar inainte. Cu fata.
De un pic de timp rad. In trei. Rad de tot ce se poate rade. Chiar si de ce imi vine sa plang.
Am din nou prietene. Si uitasem cum e. E minunat.
Am cui sa spun. Orice. Despre mine. Despre mine asa cum sunt. Si nu ma simt judecata. Ma simt bine, libera si fericita. In grupuletul asta vesel.
Sunt recunoscatoare pentru chestia asta cu all the single ladies.
Este cel mai bun lucru care mi se intampla acum. Cel mai roz.
Supergirl
De un pic de timp merg doar inainte. Cu fata.
De un pic de timp rad. In trei. Rad de tot ce se poate rade. Chiar si de ce imi vine sa plang.
Am din nou prietene. Si uitasem cum e. E minunat.
Am cui sa spun. Orice. Despre mine. Despre mine asa cum sunt. Si nu ma simt judecata. Ma simt bine, libera si fericita. In grupuletul asta vesel.
Sunt recunoscatoare pentru chestia asta cu all the single ladies.
Este cel mai bun lucru care mi se intampla acum. Cel mai roz.
Supergirl
marți, 5 mai 2009
Vreau sa dorm
Am niste zile pline. Si goale in acelasi timp.
Am inceput sa am din nou senzatia aia urata de neliniste si lipsa atunci cand ma pregatesc sa plec de la birou spre casa. Incerc sa ma lupt cu ea, dar ma simt sleita de putere si motivatie. E senzatia aia ca muncesc in zadar si fara spor daca la sfarsitul zilei tot nu exista brate in care sa ma arunc si sa zac.
Vreau sa dorm. Mult. Si sa imi fie cald. Sa aud liniste si tacere. Sa miroasa frumos. A roz. Vreau sa inchid ochii si sa rememorez toate lucrurile in care cred si care ma fac fericita. Vreau sa dorm. Mult.
Atunci cand sunt mai putin bine, ma intreb ce mi-as dori sa fac sau unde as vrea sa fiu in clipa aia. Ma intreb si acum. Cred ca sunt exact unde vreau sa fiu. In patul meu, in cearceafurile mele roz care miros a liniste, cu Berly langa mine. Eu, lumea mea, gandurile mele. Dar mai lipseste ceva. O perdea. As trage o perdea intre lumea mea si restul spatiului inutil din jurul meu. A fost o vreme in care nu ma simteam in siguranta doar eu cu mine. Acum, numai asa ma simt in siguranta.
Maine este inca o zi. Ce bine!
Supergirl
Am inceput sa am din nou senzatia aia urata de neliniste si lipsa atunci cand ma pregatesc sa plec de la birou spre casa. Incerc sa ma lupt cu ea, dar ma simt sleita de putere si motivatie. E senzatia aia ca muncesc in zadar si fara spor daca la sfarsitul zilei tot nu exista brate in care sa ma arunc si sa zac.
Vreau sa dorm. Mult. Si sa imi fie cald. Sa aud liniste si tacere. Sa miroasa frumos. A roz. Vreau sa inchid ochii si sa rememorez toate lucrurile in care cred si care ma fac fericita. Vreau sa dorm. Mult.
Atunci cand sunt mai putin bine, ma intreb ce mi-as dori sa fac sau unde as vrea sa fiu in clipa aia. Ma intreb si acum. Cred ca sunt exact unde vreau sa fiu. In patul meu, in cearceafurile mele roz care miros a liniste, cu Berly langa mine. Eu, lumea mea, gandurile mele. Dar mai lipseste ceva. O perdea. As trage o perdea intre lumea mea si restul spatiului inutil din jurul meu. A fost o vreme in care nu ma simteam in siguranta doar eu cu mine. Acum, numai asa ma simt in siguranta.
Maine este inca o zi. Ce bine!
Supergirl
joi, 23 aprilie 2009
Rosu
everywhere i'm looking now
i'm surrounded by your embrace
baby I can see your halo
you know you're my saving grace
you're everything i need and more
it's written all over your face
baby i can feel your halo
pray it won't fade away...
Ma obsedeaza versurile astea. Pentru ca descriu exact ce simt. Vibrez de fiecare data cand le ascult. Si le ascult des de cateva zile. Am melodia pe repeat de o ora si ceva si nu ma satur.
Am baut un pahar de vin. Rosu. Si versurile sunt si mai acute.
Alt vers: i'm addicted to your light.
Lumina... stiu despre ce vorbesc. Chiar daca aici nu are sens. Na... am baut un pahar de vin. Rosu. Mint. Sunt la al doilea. Tot rosu.
Am avut un moment... acum... o traire... Am sorbit din pahar. Am inchis ochii, am ascultat... si inauntru si in afara... am simtit... am dorit... am stiut... ca tot ce am simtit in momentul care a trecut... este real. Sunt eu. In the halo. The Halo.
Ce aiurea suna. Ce fain!
Parca mi s-au ascutit simturile de ceva vreme. Simt tot. Si vreau sa simt tot. Bine... asta vreau din totdeauna. Hmmm... asta primesc acum. Simt tot. Si e minunat.
Trec printr-o perioada minunata. Este nesigura, incerta... dar una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea. Si trebuie sa scriu despre asta. Poate am sa uit. Si peste zeci de ani, cand am sa recitesc ce scriu acum, am sa inchid ochii si am sa simt exact ce simt acum. Chiar daca pentru o secunda. O sa fie minunat. Asta vreau sa fac atunci cand am sa fiu babuta. Sa inchid ochii si sa retraiesc momentele de acum. Sa le resimt. Si sa fiu trista. Atunci am sa am tot dreptul sa fiu trista. Acum nu am niciun drept. Acum, trebuie sa ma bucur. Si ma bucur. Nu imi vine sa cred cat m-am schimbat. Nici nu mai vreau sa stiu cum eram in urma. Insipida, inodora, incolora si indiferenta.
E intuneric in camera mea. E atat de bine aici. Si atat de sigur, simplu si onest. Lumea mea. Sunt stapana peste lumea mea. Wow... ce senzatie!
Chiar daca imi lipsesc multe... ma simt ca si cand as avea totul.
Chiar daca mi-e dor de IM... ma simt ca si cand ar fi aici.
Chiar daca am datorii... ma simt ca si cand as avea averi ascunse.
Chiar daca imi lipsesc... zambesc ca si cand nimic nu mi-ar lipsi.
Ma educ sa stiu lucruri, sa cred in lucrurile pe care mi le doresc. Sau in persoanele pe care mi le doresc langa mine.
Simt ca sunt pe drumul cel bun si ca sunt mai aproape de mine decat am fost vreodata.
Acum stiu ca nimic nu ma poate dobori. Si ca lucrurile mai putin bune nu fac altceva pentru mine decat sa ma invete si sa faca din mine o femeie mai puternica.
Inca ascult melodia.
everywhere i'm looking now
i'm surrounded by your embrace
baby I can see your halo
you know you're my saving grace
you're everything i need and more
it's written all over your face
baby i can feel your halo
pray it won't fade away...
Si inca mai sorb din paharul meu cu vin. Rosu.
Sunt atat de impacata cu mine. Inca e o mirare pentru mine.
Daca as citi acum din jurnalul meu din vremurile ce au trecut, as citi aproape numai lucruri triste. Pentru ca scriam numai cand eram trista. Acum e altfel. Acum nu mai sunt trista. Sau, cel putin nu trista la modul in care eram in trecut. Acum sunt rezonabil trista, atunci cand sunt. Atunci, eram trista in stilul banal al oricarei femei de rand.
Daca intind mana simt ca ating. Orice vreau sa ating.
Sunt curioasa ce ar spune un psiholog despre scrierile mele. Doar curioasa. Si e doar o idee care m-a traznit acum.
Chiar nu am mai trait cu atata incantare inainte. Cred ca e firesc sa ma extaziez asa. Pur si simplu sunt curioasa sa vad ce imi rezerva ziua de maine. Si sunt curioasa sa simt. Tot.
Camera mea nu mai e atat de intunecata. M-am obisnuit cu intunericul. Si ma simt si mai bine. Si nu. Nu este de la cel de al doilea pahar de vin. Rosu.
M-am intrebat ce as vrea sa fac acum daca nu sa stau la birou in fara calculatorului cu un pahar de vin. Rosu. Hmmm... Simplu. Dragoste. Asta as face. Multa.
Astept zilele care vin asa cum astept kilometri care sunt dincolo de lumina farurilor atunci cand conduc noaptea. Chiar daca nu vad dincolo de lumina farurilor, stiu ca acolo spre unde ma indrept ma asteapta visele mele devenite realitate.
23:29. Atat e ora acum. Si... Halo. Inca.
Berly s-a bagat in pat la locul lui. Cred ca ar trebui sa fac si eu la fel.
Nu am mai scris atat de mult. Hmmm... Sa fie din cauza paharului... elor... de vin. Rosu. ?
Who cares?!?!?!?
Ma simt atat de bine si simplu.
Multumesc! Oricui ar trebui sa multumesc.
Supergirl!
PS: Rosu. :)
i'm surrounded by your embrace
baby I can see your halo
you know you're my saving grace
you're everything i need and more
it's written all over your face
baby i can feel your halo
pray it won't fade away...
Ma obsedeaza versurile astea. Pentru ca descriu exact ce simt. Vibrez de fiecare data cand le ascult. Si le ascult des de cateva zile. Am melodia pe repeat de o ora si ceva si nu ma satur.
Am baut un pahar de vin. Rosu. Si versurile sunt si mai acute.
Alt vers: i'm addicted to your light.
Lumina... stiu despre ce vorbesc. Chiar daca aici nu are sens. Na... am baut un pahar de vin. Rosu. Mint. Sunt la al doilea. Tot rosu.
Am avut un moment... acum... o traire... Am sorbit din pahar. Am inchis ochii, am ascultat... si inauntru si in afara... am simtit... am dorit... am stiut... ca tot ce am simtit in momentul care a trecut... este real. Sunt eu. In the halo. The Halo.
Ce aiurea suna. Ce fain!
Parca mi s-au ascutit simturile de ceva vreme. Simt tot. Si vreau sa simt tot. Bine... asta vreau din totdeauna. Hmmm... asta primesc acum. Simt tot. Si e minunat.
Trec printr-o perioada minunata. Este nesigura, incerta... dar una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea. Si trebuie sa scriu despre asta. Poate am sa uit. Si peste zeci de ani, cand am sa recitesc ce scriu acum, am sa inchid ochii si am sa simt exact ce simt acum. Chiar daca pentru o secunda. O sa fie minunat. Asta vreau sa fac atunci cand am sa fiu babuta. Sa inchid ochii si sa retraiesc momentele de acum. Sa le resimt. Si sa fiu trista. Atunci am sa am tot dreptul sa fiu trista. Acum nu am niciun drept. Acum, trebuie sa ma bucur. Si ma bucur. Nu imi vine sa cred cat m-am schimbat. Nici nu mai vreau sa stiu cum eram in urma. Insipida, inodora, incolora si indiferenta.
E intuneric in camera mea. E atat de bine aici. Si atat de sigur, simplu si onest. Lumea mea. Sunt stapana peste lumea mea. Wow... ce senzatie!
Chiar daca imi lipsesc multe... ma simt ca si cand as avea totul.
Chiar daca mi-e dor de IM... ma simt ca si cand ar fi aici.
Chiar daca am datorii... ma simt ca si cand as avea averi ascunse.
Chiar daca imi lipsesc... zambesc ca si cand nimic nu mi-ar lipsi.
Ma educ sa stiu lucruri, sa cred in lucrurile pe care mi le doresc. Sau in persoanele pe care mi le doresc langa mine.
Simt ca sunt pe drumul cel bun si ca sunt mai aproape de mine decat am fost vreodata.
Acum stiu ca nimic nu ma poate dobori. Si ca lucrurile mai putin bune nu fac altceva pentru mine decat sa ma invete si sa faca din mine o femeie mai puternica.
Inca ascult melodia.
everywhere i'm looking now
i'm surrounded by your embrace
baby I can see your halo
you know you're my saving grace
you're everything i need and more
it's written all over your face
baby i can feel your halo
pray it won't fade away...
Si inca mai sorb din paharul meu cu vin. Rosu.
Sunt atat de impacata cu mine. Inca e o mirare pentru mine.
Daca as citi acum din jurnalul meu din vremurile ce au trecut, as citi aproape numai lucruri triste. Pentru ca scriam numai cand eram trista. Acum e altfel. Acum nu mai sunt trista. Sau, cel putin nu trista la modul in care eram in trecut. Acum sunt rezonabil trista, atunci cand sunt. Atunci, eram trista in stilul banal al oricarei femei de rand.
Daca intind mana simt ca ating. Orice vreau sa ating.
Sunt curioasa ce ar spune un psiholog despre scrierile mele. Doar curioasa. Si e doar o idee care m-a traznit acum.
Chiar nu am mai trait cu atata incantare inainte. Cred ca e firesc sa ma extaziez asa. Pur si simplu sunt curioasa sa vad ce imi rezerva ziua de maine. Si sunt curioasa sa simt. Tot.
Camera mea nu mai e atat de intunecata. M-am obisnuit cu intunericul. Si ma simt si mai bine. Si nu. Nu este de la cel de al doilea pahar de vin. Rosu.
M-am intrebat ce as vrea sa fac acum daca nu sa stau la birou in fara calculatorului cu un pahar de vin. Rosu. Hmmm... Simplu. Dragoste. Asta as face. Multa.
Astept zilele care vin asa cum astept kilometri care sunt dincolo de lumina farurilor atunci cand conduc noaptea. Chiar daca nu vad dincolo de lumina farurilor, stiu ca acolo spre unde ma indrept ma asteapta visele mele devenite realitate.
23:29. Atat e ora acum. Si... Halo. Inca.
Berly s-a bagat in pat la locul lui. Cred ca ar trebui sa fac si eu la fel.
Nu am mai scris atat de mult. Hmmm... Sa fie din cauza paharului... elor... de vin. Rosu. ?
Who cares?!?!?!?
Ma simt atat de bine si simplu.
Multumesc! Oricui ar trebui sa multumesc.
Supergirl!
PS: Rosu. :)
marți, 21 aprilie 2009
Semn
Sunt in drum spre ceea ce vreau sa fiu. Chiar imi pot intrezari calea, serpuind spre viitor, calea mea care se ingusteaza spre orizontul fara capat. Pasesc in fiecare zi pe calea vietii mele. Imi place ce las in urma. Ma bucur de pasul de acum. Privesc cu nerabdare si incantare la bucatica de drum pe care voi calca maine. Mai am o singura teama de infrant. Teama ca atunci cand voi atinge orizontul voi avea ambele maini libere.
Incerc sa nu mai devin dependenta de lucruri, emotii sau persoane. Dar... inca nu imi iese. Acum ma simt dependenta de ceea ce se intampla cu mine si lumea mea la cea mai mica adiere de IM.
Ma simt coplesita de lucruri bune si frumoase pentru ca nu vreau sa lupt ca sa se mentina. Vreau doar sa se intample, sa vina, sa fie in continuare. Si nu pentru ca cred ca merit. Ci pentru ca eu cred ca din asta e facuta viata si ca asa trebuie sa fie.
Daca intind bratele imi pot cuprinde lumea si o pot strange la piept. Si simt ca apartin.
Zambesc printre lacrimi de emotie. Semn. Inca un semn, primul. El primul.
Ma simt atinsa, luminata, inconjurata si patrunsa de tot ce inseamna IM.
Sunt... femeie.
Multumesc!
Supergirl
Incerc sa nu mai devin dependenta de lucruri, emotii sau persoane. Dar... inca nu imi iese. Acum ma simt dependenta de ceea ce se intampla cu mine si lumea mea la cea mai mica adiere de IM.
Ma simt coplesita de lucruri bune si frumoase pentru ca nu vreau sa lupt ca sa se mentina. Vreau doar sa se intample, sa vina, sa fie in continuare. Si nu pentru ca cred ca merit. Ci pentru ca eu cred ca din asta e facuta viata si ca asa trebuie sa fie.
Daca intind bratele imi pot cuprinde lumea si o pot strange la piept. Si simt ca apartin.
Zambesc printre lacrimi de emotie. Semn. Inca un semn, primul. El primul.
Ma simt atinsa, luminata, inconjurata si patrunsa de tot ce inseamna IM.
Sunt... femeie.
Multumesc!
Supergirl
luni, 9 martie 2009
Bomboane
Am primit astazi o cutie de bomboane. De la colega mea Zimona care e cam blue zilele astea. Mi-au venit in minte doua lucruri: o data ca atunci cand eram in generala, chiar si in liceu, de ziua mea trebuia sa duc bomboane la scoala... lucru care imi displacea total si imi strica juma din bucuria sarbatorii; apoi mi-am adus aminte de replica din Forrest Gump: "Life is like a box of chocolates... you never know what you gonna get..."
Imi si imaginez cutia vietii mele, care trebuie sa fie, bineinteles... roz. Si inauntru, bomboane... de diferite marimi, forme, culori, cu gusturi diferite, unele impachetate frumos... bomboane multe puse in ordine. In ordinea in care eu trebuie sa le aleg. Fiecare bomboana isi stie menirea si asteapta cuminte sa ii vina randul.
Imi place ideea ca orice ar fi... eu primesc o bomboana. Chiar daca nu tocmai pe gustul meu, o bomboana ramane o bomboana.
Cineva mi-a spus ca am fost o bomboana pe care a gasit-o in calea vietii sale. A fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit vreodata despre mine. Vreau sa cred ca nu a fost singura data si ca voi mai fi, cel putin o data, o bomboana in calea cuiva.
Acum... am intins mana si am mai ales o bomboana. Inca nu-i simt gustul. Astept. Raman. Astept.
Supergirl
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
