A inceput de ieri. Si a continuat si azi. Ma fortez sa uit ca sunt ravasita si uneori reusesc. Dar apoi imi amintesc... ca sunt ravasita de fapt. Adica nelinistita, nesigura, un pic iritata, irascibila, artagoasa, trista, nu imi gasesc locul si imi este teama. Si ma simt singura. Am sentimentul ala ca nu vreau sa ajung acasa unde sunt singura si mai bine mai fac ceva la birou, doar sa mai treaca din timp. Sau mai conduc pret de o melodie doar sa ajung o idee mai tarziu acasa.
Astept sa imi treaca.
Lucrurile sunt asa cum cred ca sunt. Eu sunt asa cum cred ca sunt.
Am nevoie de starea asta. Am nevoie sa fiu vulnerabila si nemultumita. Si nu doar ca sa ma pot bucura mai mult apoi de starile bune, ci pentru a nu uita ca sunt om si am dreptul sa am si stari proaste in care nu imi convine nimic si nu am chef de nimeni, ma rog... aproape nimeni... si mai ca de cineva anume. Am dreptul sa ma simt asa fara sa cred ca sunt mai putin buna sau ca imi compromit starea mea generala. Si am dreptul sa plang.
Ce simt cel mai tare este teama. Dar o sa imi treaca.
Maine e o alta zi.
In care vreau sa cred ca eu am sa ma simt mai putin ravasita.
Supergirl
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu