Patru pereti roz. Si o usa albastra. Intredeschisa. E curent. Curent care ma trage spre realitatile lumilor de dincolo de usa. Am picioarele reci. Frigul inca nu mi-a atins nasul. Miroase bine dincolo de usa. Simt parfumuri albastre, obiective. Inchid ochii. Incerc sa imi imaginez cum arata lumea dincolo de pragul roz. Oricat de teama mi-ar fi… sentimentul ramane la fel de sigur un sentiment de bine. Ceea ce ma face sa vreau al naibii de mult sa parasesc peretii roz, macar pentru o vreme, si sa ma reamestec in orice s-ar afla dincolo de usa.
Refac traseul pasilor pe care i-am facut pana acum spre usa intredeschisa. Pasii mei marunti plini de ezitari si nedumeriri fericite s-au lasat impinsi de la spate spre ceea ce le era atat de trait si cunoscut, dar in acelasi timp nou si curios. Pasii mei curajosi si neincrezatori s-au luptat cu tremurul picioarelor mele ingrozite de teama lucrurilor demult traite, demult stiute. Si s-au asternut unul in fata celuilalt. Firesc.
Ma surprinde sentimentul de bine pe care il simt acum, chiar daca am temeri si sunt confuza. Inca exista acel ceva in mine care incearca sa iasa la suprafata sub forma de lacrimi, frica si deznadejde. Dar e prea tarziu acum pentru ceva-ul asta. Nu mai exista decat intr-o forma latenta, muribunda. Nu-l mai alimenteaza nimic.
Vreau sa fug pe usa. Chiar vreau. Si o sa se intample. No matter what. Pentru ca stiu ca dincolo de usa is the love I need to see me through. Aud. Simt. Cred.
Doar ca… e inca atat de bine si sigur intre iluzia peretilor mei roz.
Supergirl
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu