ma trezesc cu cuvantul asta in mine din ce in ce mai des. ca si cand ar fi normal. ca si cand normal ar insemna firesc. ca si cand firesc n-ar mai fi ceva atat de rar de atins.
normal
simt. gust. miros. ating. normal. firesc. si atata liniste care se aseaza nestingherita printre gandurile mele care inca se razvratesc sa se agate de judecati. si pre...judecati.
normal
real.
incerc sa folosesc cuvinte mici dar... orisicat as incerca, niciun cuvant nu mi se pare mic. iar normal... pare cel mai mare dintre ele.
fugeam de normal si dupa normal tanjeam. si na... normal. atat de normal ca sperie... putin. atat cat e normal sa sperie.
si pe langa asta... parca se lasa si o ceata de certitudine si siguranta. ca si cand si astea ar fi ceva normal.
incerc sa nu judec. si sa nu pre...judec. incerc sa imi incui mintea in spatele fiintei mele, acolo unde nu poate ajunge nimeni... nici macar eu. incerc doar sa simt. si sa fiu aici. acum. si sa fac din asta un normal firesc.
Supergirl
ps: it's like love in time of cholera...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu