Eu sunt Ana Nanase.
Acum ceva timp ma vaitam ca nu mai sunt copil, imi aminteam cu nostalgie vremurile copilariei mele si tanjeam adulta dupa negrijile de atunci.
Acum... acum o redescoper pe Ana Nanase. Ana Nanase exista inca puternic in fiinta mea si vreau sa o aduc la suprafata. Vreau sa retraiesc bucuriile si tristetile lumii mele de atunci. Vreau sa imi redoresc la fel de cu nerabdare sa cresc mare.
"Vreau sa fiu mica!" a fost unul dintre lucrurile pe care le-am strigat de foarte multe ori, dar nu m-am gandit nicio clipa cum as putea redeveni mica. Nici nu imi mai amintesc exact cum mi-am adus aminte de Ana Nanase. Ideea este ca... asta e ideea. Pot fi mica, mare fiind.
Vreau sa ma retrag in lumea mea si sa ma retraiesc. As retrai atat de multe momente si zile. Imi doresc sa retraiesc zile si seri cu mama. Imi este atat de dor de ea. Ma bucur ca imi este.
Uneori simt nevoia sa fiu copil, sa ma rup de lumea asta plina cu oameni mari pe care imi doresc sa ii inteleg si sa ma joc, sa alerg, sa tip, sa rad, sa ma murdaresc, sa mananc cu mainile murdare, sa mai cer inca cinci minute de stat afara, sa ascund carnetul cu note proaste, sa scriu biletele de dragoste, sa ma intorc de la scoala printre mormane de frunze aurii, sa ma joc cu Tomita, sa ma cert cu fratimiu, sa sar elasticul, sa deranjez vecinii... si alte lucruri importante.
Acum am momente in care incerc sa asociez trairi de acum cu trairi de atunci, astfel incat sa imi creez iluzia unui moment Ana Nanase. Si reusesc uneori. Atunci cand nesocotesc o grija de om mare, sau atunci cand ma prostesc cu Misona, sau atunci cand il alint be Berly, sau atunci cand imi fac planuri despre cum va arata viata mea atunci cand voi creste mare.
Si... atunci cand ma voi face mare, am sa fiu tot ce nu pot sa fiu acum cand sunt mica.
Supergirl
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu