Acum. Aici. Astazi.

Stau in mijlocul vietii mele si ma uit luuuuuuuung la mine si la ce e in juru-mi. Sunt ca prinsa in mijlocul unui taifun care-si circula valtoarea in reluare, asteptand parca un semn de la mine ca sa se poata opri, ca sa poata respira, ca sa se poata reculege...

Imi plac "lucrurile" care-mi lasa urme in traire... care ma trezesc... care-mi umezesc ochii si-mi inmoaie mintea... care-mi amintesc ca sunt mai mult decat se poate vedea. Imi plac "lucrurile" care ma trec dincolo de mine, care ma ajuta sa razbesc, care-mi dau curaj sa fac pasi, sa merg si-apoi sa ajung la ceea ce sunt.

Ma impiedic de atatea ori de propria mea minte, de cuvinte, de ganduri care parca-si au singura menire sa existe in ciuda mea. Parca nu mi-ar fi suficient ca ma impiedic mereu, constant, de atatea minti ale altora. Am mai invatat sa ma lupt si cu a mea, in loc sa mi-o pastrez de aliat.

Gandurile ucid. Ucid trairea. Gandurile ucid momente si nasc idei. Gandurile nu lasa lucrurile sa curga, sa fie, sa se intample... Cum ar fi sa stim cu totii imediat care e drumul de iesire atunci cand esti prins in hatisul gandurilor?! Probabil ca am fi mai buni, mai sinceri, mai putin egoisti, mai putin invidiosi, mai liberi, mai relaxati, mai prinsi in prezent. Ego-urile ar disparea pentru ca ar ramane nehranite. Si nu am mai stii decat sa fim. Acum. Aici. Astazi.

Paradoxal, gandurile ma fac sa ma gandesc cum ar fi fara ganduri.

Iubesc "lucrurile" care curg si decurg simplu, anormal de firesc, fara complexitatea inutila a dependentelor emotionale cu care ne identificam si care ne dau iluzia ca ne completeaza.

Mi-e dor de mine. Asa cum stiu ca pot sa fiu.

Astazi a fost o zi in care nu mi-a fost teama.
Astazi a fost o zi in care m-am simtit mai putin defecta.
Astazi am stat in prezent.
Astazi mi-am zambit. Si pe dinafara... si pe dinauntru.

Si astazi se termina.
Vine maine.
Maine va fi acum. Aici. Astazi.


Supergirl