Ne

Ma simt din ce in ce mai femeie. Si din ce in ce mai putin Supergirl. Si asta ma sperie putin. Pentru ca Supergirl e Supergirl… Supergirls don’t cry, Supergirls just fly.

Sunt in nezbor acum. Din ce in ce mai mult cu picioarele pe pamant. E o senzatie care ma trezeste din visare si ma izbeste de real. Ma scoate din roz si ma murdareste de gri.

Nu-mi plac tranzitiile. Ma deruteaza. Ma nelinistesc si ma fac sa ma simt nefiresc.

Nu-mi place noroiul de afara pe care il aduc pe ghete atunci cand intru in casa. Oricat m-as sterge pe pres, noroi tot intra in casa.

Azi sunt intr-una din zilele in care stiu, sunt constienta, ca inevitabil in drumul meu vor fi bolovani. Si decat sa imi continui drumul pregatindu-ma sa sparg bolovanii, imi vine mai bine sa nu plec. Ba chiar sa ma intorc pe drumul pe care il stiu deja si care nu mai are ce surprize gri sa imi ofere.

Ce bine ca azi e doar azi. Si ca maine va fi maine. Pentru ca maine nu o sa imi mai fie teama sa merg mai departe pe drum, indiferent de cat de mari ar fi bolovanii.

Sunt nelinistita, nesigura, neaici. Dar nesingura.

M-au intristat cateva lucruri azi. Mi-e dor de mama. Si doare al dracu. Bulu e bolnav si e singur. Si asta doare al dracu. Chiar vreau sa fiu Supergirl si sa pot face lucruri super, dar Superlucruri. Si nu sunt. Sunt femeie. Si nu stiu de ce ma intristeaza atat de mult sa fiu femeie. De ce -si nu am sa vorbesc urat- se simte a fi atat de greu sa fii femeie uneori!?!?!?!!? Poate pentru ca se asteapta de la mine sa fiu nefemeie?!??! Whatever… Sunt obosita si necerebrala.

Dar… sunt ok. Sunt ok.


Nesemnat