A fost o zi cam naspa. Incepusem sa uit ca zilele pot deveni naspa chiar si atunci cand ma trezesc fericita cu picioarele pierdute printre alte picioare.
Cineva mi-a reamintit astazi ca am treizeci de ani. Un doctor. E prima persoana care imi spune atat de cu mila, cu o fata schimonosita de regret “Da. Dar ai treizeci de ani!!!” Instant am simtit ca sunt prinsa intre doua locomotive care se ciocnesc. What the fuck?!?! M-am simtit perisabila si aproape expirata. Uarevar… as vrea sa nu mai gandesc in ani, in timp care trece sau in timp care mi-a mai ramas. As vrea sa nu ma afecteze negativ ca am treizeci de ani. Si doua luni.
N-are doctorul nicio vina de cum ma simt eu. In general, n-are nimeni nicio vina si niciun merit de cum ma simt eu.
Ce bine ca pot sa scriu. Mi-e bine cu mine aici. Ma face ceva mai constienta si imi da o oarecare incredere. Si un pic de shforta.
Maine va fi o zi minunata. Chiar daca picioarele mele se vor trezi singure.
Supergirl
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu