Persoana mea

Omul care ma lasa sa fiu si nu-mi ingradeste fiinta. Cel care nu ma reneaga. Cel care nu ma face sa ma simt vinovata pentru ca sunt asa cum sunt. Cel care imi accepta trecutul, traieste cu mine in prezent si ramane deschis la eventualitatea unor momente viitoare.

Omul care ma face sa rad si care imi bucura fiinta. Cel care ma lasa sa plang, sa tip, sa fiu furioasa, sa fiu fericita fara sa-mi reproseze vreo vina a ceea ce simt.

Cel langa care nu imi este frica. De viata. De moarte. De iubire. De orice.
Cel spre care ma indrept atunci cand ma simt singura.

Barbatul care vede in mine un om minunat, un prieten sincer, o femeie speciala, un partener loial langa care timpul nu mai merita a fi masurat.

Barbatul pentru care sa nu fiu prea mult. Sau prea putin.

Barbatul care ma tine in brate, care ma atinge, care ma saruta cum nu m-a sarutat niciunul altul inainte.

Cel care ma critica neagresiv. Omul de la care invat. Cel de la care imi iau putere si spre care privesc atunci cand simt nevoia sa ma ancorez. Omul pe care-l respect cel mai mult si fara de care eu stiu ca as fi mai saraca.

Barbatul care ma iubeste in ciuda defectelor mele. Cel care ma iubeste pentru ceea ce am reusit sa devin si pentru ceea ce imi doresc sa ajung. Barbatul care crede in mine.

Barbatul pentru care insemn "acasa". Barbatul care poate vedea in mine mama unui baietel.

Barbatul care imi aduce liniste. Care imi face bine. Care ma face sa vreau sa fiu un om mai bun si o femeie perfecta. Cel pentru care sunt importanta, cel pentru care contez.

Barbatul care nu-mi vaneaza defectele si care ma iarta atunci cand gresesc.

Barbatul care isi doreste sa ploua pentru mine.
Barbatul care ma face sa ma simt femeie.

Barbatul care ma pastreaza.

Barbatul complex care ma duce dincolo de propriile mele limite ca sa-mi arate sa traiesc.

Barbatul caruia eu sa-i fiu persoana intocmai descrisa acum.

Persoana mea.

Am intalnit bucatele din persoana mea in barbatii din viata mea si fara de care nu as fi stiut acum sa spun nimic despre ce inseamna persoana mea.

Nu e un tipar ce am scris mai sus. Nu are cum sa fie. Eu sunt altfel de la un timp la altul, perceptiile si dorintele mele se modifica pe masura ce eu cresc. Am stiut tot timpul ce vreau dar nu am avut curaj sa recunosc. Nu sustin ca am acum acest curaj. Singura diferenta este ca acum am o definitie si prin cuvinte scrise, recunoscute si acceptate, am reusit sa conturez vag ideea.

Nu renunt la ideea de persoana mea.
Nu sunt facuta sa fiu de capul meu.
Ce rost ar avea toate de una singura? Ce rost as avea eu?


Supergirl