Sunt aici. Pe drum. Cu toate in intampinarea mea, asteptandu-ma, gasindu-le uneori fara sa caut. Ma simt ca si cand nu eu as fi cea care merge pe drum, ci drumul aluneca sub picioarele mele, iar peisajele trec pe langa mine, nu eu trec dintr-unul in altul. Pentru ca, chiar daca toate sunt altfel azi decat erau ieri, eu sunt la fel, eu sunt aceeasi.
Am simtit mai devreme ca parca as avea nevoie de ceva care sa existe in fiecare zi, ceva care sa fie in fiecare zi prezent, ceva simplu si sincer care doar sa fie. Ca sa imi dea senzatia… sau iluzia… a ceva sigur, a ceva pe care sa ma pot baza si maine.
Cand am terminat de scris primul paragraf am realizat ca am acel ceva cu mine, in mine, in fiecare zi. Acel ceva sunt eu. De altceva mai sigur de atat nici nu am nevoie.
Imi doresc acum sa renunt la cuvintele de aici in care refulez atunci cand am curaj. As vrea sa ma exprim altfel, in alt fel. Stiu si felul doar ca…
Supergirl
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu