luni, 21 septembrie 2009
sâmbătă, 19 septembrie 2009
Trebuie. Vreau.
Trebuie sa schimb lucruri. Trebuie sa fiu altfel. Sa nu ma las, sa continui, sa merg mai departe. Trebuie sa ajung Acolo.
Trebuie sa imi continui Calatoria. Trebuie sa iau de pe drum cele mai bune lucruri pentru mine. Trebuie sa las in urma tot ce e de lasat in urma.
Vreau sa ajung Acolo. Vreau sa fiu asa cum visez sa fiu.
Si am sa fiu. Am sa fiu Acolo si am sa fiu Asa cum visez sa fiu.
Si am sa-mi traiesc Visul.
Nici nu imi imaginam de unde o sa imi vina motivatia si sprijinul. De la... practic, un strain. Culorile lui. Multumesc, A.
Trebuie sa merg mai departe si sa imi gasesc adevarata Cale.
Eu sunt Supergirl!
Supergirl
Trebuie sa imi continui Calatoria. Trebuie sa iau de pe drum cele mai bune lucruri pentru mine. Trebuie sa las in urma tot ce e de lasat in urma.
Vreau sa ajung Acolo. Vreau sa fiu asa cum visez sa fiu.
Si am sa fiu. Am sa fiu Acolo si am sa fiu Asa cum visez sa fiu.
Si am sa-mi traiesc Visul.
Nici nu imi imaginam de unde o sa imi vina motivatia si sprijinul. De la... practic, un strain. Culorile lui. Multumesc, A.
Trebuie sa merg mai departe si sa imi gasesc adevarata Cale.
Eu sunt Supergirl!
Supergirl
joi, 17 septembrie 2009
Vid. Pustiu.
Nu mai pot scrie. Nu-mi mai vine nimic din ce imi venea. Parca s-a terminat. Parca m-am terminat.
Inca adun din furia aia care ma macina acum ceva vreme. E ca un ghem care se face din ce in ce mai mare. Si vreau sa dispara.
Inca sunt in faza cu "the blower's daughter". E unicul lucru care ma mai face sa simt ceva emotie. Si o sa se termine si asta.
Si na... ca am putut scrie ceva.
Nu mai pot scrie. Nu-mi mai vine nimic din ce imi venea. Parca s-a terminat. Parca m-am terminat.
Inca adun din furia aia care ma macina acum ceva vreme. E ca un ghem care se face din ce in ce mai mare. Si vreau sa dispara.
Inca sunt in faza cu "the blower's daughter". E unicul lucru care ma mai face sa simt ceva emotie. Si o sa se termine si asta.
Si na... ca am putut scrie ceva.
marți, 8 septembrie 2009
Sunt furioasa si vreau sa tip!!!
Stau ascunsa in mine de zile intregi. Mi-e teama sa ies la suprafata. Am senzatia stupida ca pierd... ca ma pierd.
Sunt furioasa. Si vreau sa tip.
Ma uit la albastrul biroului meu, la Misona, la telefonul meu care clipeste pentru ca am un apel ratat... si parca ma uit la ceva ce, de fapt, nu exista.
Probabil ca sunt doar eu.
Si probabil ca senzatia asta ca ma invart incontinuu intr-o bucla nedefinita nu e altceva decat... o senzatie.
In fine. Sunt furioasa. Si vreau sa tip.
Supergirl
Sunt furioasa. Si vreau sa tip.
Ma uit la albastrul biroului meu, la Misona, la telefonul meu care clipeste pentru ca am un apel ratat... si parca ma uit la ceva ce, de fapt, nu exista.
Probabil ca sunt doar eu.
Si probabil ca senzatia asta ca ma invart incontinuu intr-o bucla nedefinita nu e altceva decat... o senzatie.
In fine. Sunt furioasa. Si vreau sa tip.
Supergirl
joi, 3 septembrie 2009
Momentul magic
Am iesit cu prietenele mele dragi in seara asta. Am ras din nou, ca de fiecare data. Si-am fost si serioase pentru ca una dintre ele urmeaza sa-si schimbe viata radical si e posibil sa nu ne mai vedem frecvent, in formula asta de all the single ladies. E minunat sa ai prietene ca ale mele. Ele reusesc sa ma scoata mereu dintr-ale mele si sa ma faca sa zambesc... la maxim.
Misona a amintit la un moment dat de momentul magic al lui Paulo Coelho care spune ca in fiecare zi iti este data cel putin o clipa care iti poate schimba radical viata, care te poate schimba, care te poate face fericit. Este momentul pe care aproape cu totii il ratam.
Incerc sa ma gandesc care ar fi putut fi momentul meu magic de astazi. Si sa mor daca imi dau seama. Cum sa fac sa recunosc momentul magic? Cum sa fac sa nu-l ratez si maine?
Este adevarat ca in ultima perioada am fost distrasa, neatenta la ce se mai intampla in jurul meu. M-am inchis oarecum in lumea mea si am si tras putin obloanele.
Nu vreau sa mai ratez momentul magic. Cum sa fac?
Cineva mi-a spus astazi ca dragostea e ca un fluture... daca il alergi... zboara. Daca te linistesti... vine si ti se aseaza pe mana. Si are atata sens. Poate la fel e si cu momentul magic.
Liniste. Mi-e dor de liniste. Mi-e dor de toate linistile din lume. Vreau sa ma uit in mine si sa simt din nou liniste, calm, senzatia aia libera in care stiu ca totul va fi bine indiferent ce se intampla dincolo de hotarele fiintei mele. Vreau sa simt din nou teama aia efemera cand peste tot calmul asta neclintit adie numai o pala de neliniste pentru ca parca... e prea liniste.
Am sa fiu mai atenta maine, mai deschisa. Vreau sa nu mai ratez momentul magic. Vreau sa invat sa primesc minuni.
Din Paulo Coelho:
"Trebuie sa riscam. Vom intelege pe deplin minunea vietii cand vom lasa sa se intample imprevizibilul.
In fiecare zi Dumnezeu ne da -o data cu soarele- o clipa in care ar fi cu putinta sa schimbam tot ce ne face nefericiti. In fiecare zi incercam sa ne prefacem ca nu intrevedem momentul acesta, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel cu cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine. Dar cine isi examineaza cu atentie ziua descopera si momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul in care varam cheia in usa, dimineata, in clipa de tacere de dupa masa de pranz, intr-unul din cele o mie si unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment exista - un moment in care toata puterea stelelor trece prin noi si ne ingaduie sa facem minuni.
Fericirea e uneori o binecuvantare - dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr-o zi ne ajuta sa ne schimbam, ne face sa plecam in cautarea viselor noastre. Avem sa suferim, avem sa cunoastem momente dificile, avem sa infruntam multe deziluzii - totul este insa trecator si nu lasa urme. Iar in viitor vom putea privi inapoi cu mandrie si credinta.
Vai de cine se teme sa-si asume riscurile. Acesta poate ca nu va avea niciodata parte de deceptii, nu va avea deziluzii si nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmarit. Dar cand va privi in urma - pentru ca intotdeauna privim in urma - isi va auzi inima spunandu-i: "Ce ai facut cu minunile pe care Dumnezeu le-a semanat in zilele tale? Ce ai facut cu talantii pe care ti i-a incredintat Stapanul tau? I-ai ingropat adanc intr-o pivnita pentru ca ti-a fost frica sa nu-i pierzi. Atunci asta ti-e mostenirea: certitudinea ca ti-ai irosit viata."
Vai de cel caruia ii e dat sa auda vorbele astea. Caci atunci va crede in minuni, dar momentele magice din viata lui vor fi trecut de mult."
Supergirl
Misona a amintit la un moment dat de momentul magic al lui Paulo Coelho care spune ca in fiecare zi iti este data cel putin o clipa care iti poate schimba radical viata, care te poate schimba, care te poate face fericit. Este momentul pe care aproape cu totii il ratam.
Incerc sa ma gandesc care ar fi putut fi momentul meu magic de astazi. Si sa mor daca imi dau seama. Cum sa fac sa recunosc momentul magic? Cum sa fac sa nu-l ratez si maine?
Este adevarat ca in ultima perioada am fost distrasa, neatenta la ce se mai intampla in jurul meu. M-am inchis oarecum in lumea mea si am si tras putin obloanele.
Nu vreau sa mai ratez momentul magic. Cum sa fac?
Cineva mi-a spus astazi ca dragostea e ca un fluture... daca il alergi... zboara. Daca te linistesti... vine si ti se aseaza pe mana. Si are atata sens. Poate la fel e si cu momentul magic.
Liniste. Mi-e dor de liniste. Mi-e dor de toate linistile din lume. Vreau sa ma uit in mine si sa simt din nou liniste, calm, senzatia aia libera in care stiu ca totul va fi bine indiferent ce se intampla dincolo de hotarele fiintei mele. Vreau sa simt din nou teama aia efemera cand peste tot calmul asta neclintit adie numai o pala de neliniste pentru ca parca... e prea liniste.
Am sa fiu mai atenta maine, mai deschisa. Vreau sa nu mai ratez momentul magic. Vreau sa invat sa primesc minuni.
Din Paulo Coelho:
"Trebuie sa riscam. Vom intelege pe deplin minunea vietii cand vom lasa sa se intample imprevizibilul.
In fiecare zi Dumnezeu ne da -o data cu soarele- o clipa in care ar fi cu putinta sa schimbam tot ce ne face nefericiti. In fiecare zi incercam sa ne prefacem ca nu intrevedem momentul acesta, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel cu cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine. Dar cine isi examineaza cu atentie ziua descopera si momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul in care varam cheia in usa, dimineata, in clipa de tacere de dupa masa de pranz, intr-unul din cele o mie si unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment exista - un moment in care toata puterea stelelor trece prin noi si ne ingaduie sa facem minuni.
Fericirea e uneori o binecuvantare - dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr-o zi ne ajuta sa ne schimbam, ne face sa plecam in cautarea viselor noastre. Avem sa suferim, avem sa cunoastem momente dificile, avem sa infruntam multe deziluzii - totul este insa trecator si nu lasa urme. Iar in viitor vom putea privi inapoi cu mandrie si credinta.
Vai de cine se teme sa-si asume riscurile. Acesta poate ca nu va avea niciodata parte de deceptii, nu va avea deziluzii si nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmarit. Dar cand va privi in urma - pentru ca intotdeauna privim in urma - isi va auzi inima spunandu-i: "Ce ai facut cu minunile pe care Dumnezeu le-a semanat in zilele tale? Ce ai facut cu talantii pe care ti i-a incredintat Stapanul tau? I-ai ingropat adanc intr-o pivnita pentru ca ti-a fost frica sa nu-i pierzi. Atunci asta ti-e mostenirea: certitudinea ca ti-ai irosit viata."
Vai de cel caruia ii e dat sa auda vorbele astea. Caci atunci va crede in minuni, dar momentele magice din viata lui vor fi trecut de mult."
Supergirl
duminică, 30 august 2009
Keep walking
I have to smile and I have to keep walking... even if I don't know where to...
Maybe you are right... we should not consider our soul and just listen to our mind. After all... who needs to feel, when thinking is enough?!
It just wasn't meant to be.
It's so easy to think like this.
I almost feel nothing.
Supergirl
PS: Me neither. Till I'll find somebody new.
Maybe you are right... we should not consider our soul and just listen to our mind. After all... who needs to feel, when thinking is enough?!
It just wasn't meant to be.
It's so easy to think like this.
I almost feel nothing.
Supergirl
PS: Me neither. Till I'll find somebody new.
miercuri, 26 august 2009
Ploaia mea
Merg. Prin viata... asa. Catedata hai hui, cateodata cu tinta precisa. Sunt. Traversez drumuri, carari... care la dreapta, care la stanga, poduri, mai dau si de-o fundatura si tre sa ma intorc, cobor, urc, alerg, ma opresc. Exist si merg asa pe trotuarele din lumea mea.
Hmmm... parc-am simtit ceva pe nas. Oare incepe sa ploua?! Noo... e senin, enervant de senin. M-am mai si oprit din drum sa ma uit in sus. Cat as vrea sa ploua!! Am citit eu undeva ca daca iti doresti ceva din tot sufletul, cu siguranta se indeplineste. Si in alt undeva am citit "ai grija ce-ti doresti ca poate se indeplineste!". Si totusi... ce-i cu pata asta de pe bluza mea? Ce-i cu stropul asta de pe tampla mea? Hmmm... prinsa in ganduri si in pasi nici n-am observat ca picura. Picura cu stropi mari, rari dar siguri de rain.
M-a izbit unul drept in obraz. Sunt convinsa ca mi-a lasat o urma infima de roseata pentru ca raceala lui aproape ca m-a fript. Alt strop se atinge de mine. Si altul si altul. Instinctiv incerc sa ma strecor printre ei, ma feresc si zoresc pasul dar... stai! Mie imi place ploaia. Eu iubesc ploaia. Eu vreau sa ploua. Unde tot fug?! Nu la ploaie visez de-atata vreme?
Dar ploaia asta parca nu-i ca toate ploile. Ar fi bine sa merg incet si sa fiu atenta sa nu ratez niciun strop. Imi place, ma bucura, incepe sa ma curete, incepe sa ma faca sa vreau. Incep sa imi treaca prin minte fulgere, tunete, vijelie de ploaie. In toata seninatatea de mai devreme zaresc nori negri fulgerand nervosi in orizont. Acolo se afla ploaia mea adevarata. Ploaia mea. Ploaia la care visez. Ploaia mea.
Spre intr-acolo vreau sa ma indrept. Fara umbrela. Ca sa pot simti toti stropii din lume, fie ei grei sau usori, calzi sau reci, roz sau blue. Trebuie sa simt toti stropii din lume.
Ma aflu pe drumul spre ploaia mea cu stropi firesti.
Supergirl
Hmmm... parc-am simtit ceva pe nas. Oare incepe sa ploua?! Noo... e senin, enervant de senin. M-am mai si oprit din drum sa ma uit in sus. Cat as vrea sa ploua!! Am citit eu undeva ca daca iti doresti ceva din tot sufletul, cu siguranta se indeplineste. Si in alt undeva am citit "ai grija ce-ti doresti ca poate se indeplineste!". Si totusi... ce-i cu pata asta de pe bluza mea? Ce-i cu stropul asta de pe tampla mea? Hmmm... prinsa in ganduri si in pasi nici n-am observat ca picura. Picura cu stropi mari, rari dar siguri de rain.
M-a izbit unul drept in obraz. Sunt convinsa ca mi-a lasat o urma infima de roseata pentru ca raceala lui aproape ca m-a fript. Alt strop se atinge de mine. Si altul si altul. Instinctiv incerc sa ma strecor printre ei, ma feresc si zoresc pasul dar... stai! Mie imi place ploaia. Eu iubesc ploaia. Eu vreau sa ploua. Unde tot fug?! Nu la ploaie visez de-atata vreme?
Dar ploaia asta parca nu-i ca toate ploile. Ar fi bine sa merg incet si sa fiu atenta sa nu ratez niciun strop. Imi place, ma bucura, incepe sa ma curete, incepe sa ma faca sa vreau. Incep sa imi treaca prin minte fulgere, tunete, vijelie de ploaie. In toata seninatatea de mai devreme zaresc nori negri fulgerand nervosi in orizont. Acolo se afla ploaia mea adevarata. Ploaia mea. Ploaia la care visez. Ploaia mea.
Spre intr-acolo vreau sa ma indrept. Fara umbrela. Ca sa pot simti toti stropii din lume, fie ei grei sau usori, calzi sau reci, roz sau blue. Trebuie sa simt toti stropii din lume.
Ma aflu pe drumul spre ploaia mea cu stropi firesti.
Supergirl
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
