joi, 13 februarie 2014

Povestea pantofiorilor rosii

De Pasti se cumparau incaltari noi. Nush de ce. Venea primavara, trebuia sa ai ceva nou. Erau ceva "traditii" care duceau spre un iepuras pragmatic. O singura pereche, de primavara-vara. Atat se permitea.

Nu-mi amintesc cand i-am cumparat, oricum era un intreg circo-chin si cu probatu' incaltarilor in magazin. Am ceva flash-uri de mai tarziu. Poate d-aia nu imi place sa merg la cumparaturi. Imi da senzatia de obligatie, trebuie, chin, efort... nu bucurie. Imi place sa scap de cumparaturi, pe care le prefer singura, si sa ajung acasa ca sa ma bucur de ce am ales. Acasa e altceva. Acasa e lumea mea, ma pot manifesta, pot proba, pot defila, pot dansa, pot orice. 

Cert este ca imi amintesc perfect cum se mulau ei, pantofiorii rosii fara varf si calai, pe ciorapeii mei tetra, alb imaculat. Oribil! Sufletelului meu nu-i placeau pantofii aia si pace. Nu intelegeam de ce trebuie sa port urateniile alea peste ciorapei albi, tetra. Si nu intelegeam ce e in neregula, ce ma durea. Horror!

La gradinita, la mamaie, la Poiana, la alimentara... peste tot... pantofiorii rosii fara varf si calcai. Cu siretel. Da, aveau in schimb, un siretel. Groaznic!

Aveam 4-5 ani. Am foarte clara imaginea, dar si mai clar sentimentul confuz, de nedorinta si parere de rau cu care ma indrept inspre dupa usa, ca sa iau pantofiorii rosii pe care urma sa mi lege de picioruse un de-al meu. Care ar fi trebuit sa fie de partea mea. Nu de partea pantofiorilor rosii a caror vina a fost sa fie doar ieftini, trainici de-o vara si pe stoc.

Pe langa toate astea, in sufletul meu de om mic, simteam ca nu puteam spune nu. Pentru ca inca nu ma invatase nimeni sa spun nu si ca poate fi un lucru bun si nici ca sa ii port in continuare cu mandrie, chiar daca nu-mi plac, era ceva demn. Sau asta aflu acum si cred ca puzzle-ul din sufletul meu mic de Ana Nanase s-ar fi clarificat utopic cu niste ratiune.

Toate primele mele amintiri sunt urate, dureri, frici. Asa o fi la toata lumea? Incerc sa imi amintesc care este prima mea amintire fericita, cu bucurie. Sau primele, de cand eram mica mica. Foarte greu. Cu siguranta au fost mult mai multe si mai dese decat cele urate, dar sunt blocate. De nesuferitele astea urate pe care le-am tot hranit. Sap eu adanc si aflu. 

Acum am pantofiori de om mare. 


Supergirl

Happiness walks on pink feet


joi, 6 februarie 2014

vineri, 6 decembrie 2013

Betrayal



Where the light shivers offshore
Through the tides of oceans
We are shining in the rising sun

As we are floating in the blue
I am softly watching you
Oh boy your eyes betray what burns inside you

Whatever I feel for you
You only seem to care about you
Is there any chance you could see me too? 
Cause I love you
Is there anything I could do
Just to get some attention from you? 
In the waves I've lost every trace of you
Where are you? 

After all I drifted ashore
Through the streams of oceans
Whispers wasted in the sand

As we were dancing in the blue
I was synchronized with you
But now the sound of love is out of tune

luni, 2 decembrie 2013

Xmasy

Desi iubesc luna asta... nu reusesc sa ma bucur de ea. Pentru ca nu ma pot debarasa nici de ideea ca ma face mai mare cu inca un an, nici de ideea ca Mos Craciun... sunt eu.

Trebuie sa fie all about joy. And love.

So... let's dream some more!


luni, 18 noiembrie 2013

My


Multumesc! :)

Supergirl