Aș

Dacă aș mai avea vreun simț al sensului liniștea nu m-ar sfârteca în două. În cea de atunci și cea de acum. Aș rămâne amorțită în ecourile fade ale atâtor promisiuni pe care mi le-am făcut. Înșelate de visul suprem că iubirea iartă. Măcar cea pentru mine.

Aș neobserva că mi-am pierdut simțurile în mulțime. M-am amestecat nefiresc în ce mă înconjoară și acum aș vrea să fug. În trecut. Ca să-mi ucid regretele dinainte să le aflu și să ajung să le iubesc. Sau în viitor. Când totul este posibil. Mai ales noi.

M-aș îndrăgosti de confuz ca să uit de certitudini. Daca aș fi știut, mi-aș fi vopsit memoria cu suflul fumului tău de țigară. Așa ar fi trebuit să fac în loc să-ți las vocea să-mi strige numele în tot nimicul din mintea mea.

M-aș face bine. Și mi-aș reveni în simț. În cel al sensului.

Am greșit atât de puțin, dar atât de tare. Timpul nu are nicio șansă să vindece dezastrul ăsta. Îmi sunt captivă.

N-aș da orice să schimb trecutul. Dar aș lua-o de la un alt capăt oricând. Pe cuvânt. Oricând.

Aș vrea să nu știu ce știu.
Că suntem sfărâmați în bucăți care sunt la noi.

...esc este mereu la prezent.
Este fumul de la focul cu care ne-am jucat.

 

Supergirl